DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

VIDEO - Oameni FĂRĂ MASCĂ în plină pandemie la un obiectiv turistic îndrăgit de români și străini

M. C.

Turiștii se înghesuie pe scările înguste de la urcarea și coborârea în Salina Turda din județul Cluj, iar o mare parte din ei nu poartă mască. E constatarea avută de un turist, care susține că nu există circuite separate de urcare și coborâre, moment în care se formează grupuri mari de oameni - unii din ei veniți din străinătate.

„Am plătit 60 de lei biletul de intrare, care a fost majorat recent, dar nu știe nimeni de ce. Am văzut că masca e opțională în interior, unii poartă, alții nu, și nu vorbesc de zona de aerosoli, ci la coadă la urcare sau coborâre în Mina Terezia. Turiștii se înghesuie 13 etaje la urcare și coborâre, se freacă unii de alții și nu încap. Ce să mai vorbim de persoanele cu handicap care nu pot folosi liftul. Nu am văzut pe nimeni dintre angajații Salinei să ia vreo măsură, să atenționeze turiștii să poarte mască, să îndrume oamenii cumva, să nu se înghesuie pe scările de lemn… Dar banii știu să îi ia”, a spus un turist.

Reprezentanții conducerii Salinei Turda susțin că se împart măști de protecție la intrare. Din imaginile video, însă, se vede clar că nimeni nu-i atenționează pe turiști să le și poarte. „Salina are proceduri și regulamente foarte bine statuate, verificate, validate și apreciate de către toate organismele de control”, spun reprezentanții Salinei. Anul trecut, odată cu redeschiderea Salinei Turda în pandemie au fost aprobate și noi reguli pe care trebuiau să le respecte atât turiștii cât și angajații. Astfel, intrarea spre casa de bilete se face pe un singur culoar iar turiștii ar fi trebuit să intre pe rând în Salină și obligați să poarte măști pe durata întregii vizite. „Traseele în interiorul salinei au fost modificate în așa fel încât turiștii să nu se intersecteze în aceleași puncte. Cei care își încep vizita în galeriile de sare vor putea face plimbari pe un singur culoar”, spuneau anul trecut oficialii salinei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.