Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO ȘOCANT Cinci fotbaliști au murit, după ce autocarul în care se aflau a fost aruncat în aer, în Somalia

Un dispozitiv exploziv amplasat sub un autocar ce transporta jucători de fotbal în oraşul-port somalez Kismayo a ucis vineri cel puţin cinci dintre aceştia, a anunţat poliţia, potrivit Reuters.

''Avem confirmaţi cinci morţi şi peste 12 răniţi şi câţiva jucători încă sunt dispăruţi'', a declarat un ofiţer din cadrul poliţiei locale.

Încă nu este clar cine se află în spatele atacului, dar preşedintele Somaliei, Mohamed Abdullahi Mohamed, a pus atentatul pe seama insurgenţilor din gruparea al-Shabaab, conectată reţelei teroriste al-Qaida, scrie agerpres.ro.

Militanţii grupării al-Shabaab încearcă să înlăture guvernul central somalez şi desfăşoară de mai mulţi ani operaţiuni teroriste şi percep taxe pe comerţ, într-o campanie al cărei obiectiv este să introducă în Somalia legea islamică.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.