Avocatul Gabriel Zbârcea, omul pe care președintele Nicușor Dan l-a propus coaliției pentru șefia Serviciului Român de Informații (SRI), declară într-un podcast că este „naționalist și suveranist”. De asemenea, Gabriel Zbârcea a fost avocat al celor de la Gold Coporation, în procesul împotriva României în speța privind exploarea de la Roșia Montană.
Vezi și: Oana Marinescu îl apară pe Gabriel Zbârcea, omul propus de Nicușor Dan la șefia SRI
El a declarat în urmă cu doi ani în podcastul partenerului său Florentin Țuca: „Eu sunt un naționalist și un suveranist. Am crezut și cred în UE, dar într-o Europă a națiunilor. România mea e o țară superbă, cu oameni extrem de inventivi”.
A reprezentat Gold Corporation împotriva României
De asemenea, Zbarcea a pledat ca avocat împotriva statului român, când a reprezentat firma Roșia Montană Gold Corporation în litigiul în care firma canadiană a cerut statului român despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari.
„Nu e o țară mai coruptă decât alte țări europene. E o țară foarte faină, o țară care este încă departe de a fi atinsă de toate tarele unor societăți profund progresiste”, a spus el în podcastul citat.
În același podcast, Gabriel Zbârcea a povestit cum l-a cunoscut pe Marian Munteanu, fondatorul Ligii Studenților din România: „Când am intrat la Facultatea de Drept, primul gest pe care l-am făcut a fost să mă înscriu în Liga Studenților. Și ulteior, la un an, l-am întâlnit pe Marian Munteanu, care era liderul nostru sau unul dintre idolii generației mele, și i-am cerut un autograf pe carnetul de Liga Studenților. Apoi mi s-a oferit șansa să devin președintele Ligii și am fost cel mai longeviv președinte al Ligii”.
Marian Munteanu este cunoscut pentru simpatiile sale legionare.
El a spus că în acea perioadă a editat și revista „Generația noastră”.
„Eu am vrut disperat să fac politică conservatoare în PNȚCD. Ca judecător nu puteam face politică, de aceea am ales avocatura”, a mai spus Zbârcea.
Zbârcea a fost președintele Ligii Studenților din cadrul Universităţii din Bucureşti în perioada noiembrie 1993 – mai 1995, potrivit cv-ului de pe site-ul Avocatura.ro.
Conform site-ului oficial al cabinetului de avocatură, Gabriel Zbârcea este partener coordonator (managing partner) la casa de avocatură Țuca Zbârcea & Asociații.
Zbârcea are experiență ca avocat în fuziuni, achiziții, dreptul energiei și al gazelor naturale, programe de achiziții militare și proiecte de securitate energetică în România și Republica Moldova.
Conform informațiilor citate, „a avut un rol esențial în procesele de privatizare a întreprinderilor de stat, inclusiv în primele tranzacții de privatizare din România în domeniul electricității, petrolului și gazelor”.
Gabriel Zbârcea, propus de Nicușor Dan la șefia SRI
Președintele României, Nicușor Dan, a surprins marți liderii coaliției de guvernare, Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu, anunțându-i că intenționează să propună două nume pentru conducerea Serviciului Român de Informații (SRI) și a Serviciului de Informații Externe (SIE). Potrivit unor surse politice citate de antena3.ro, Dan îi dorește pe avocatul Gabriel Zbârcea la șefia SRI și pe diplomatul Gabriel Lazurca la conducerea SIE. Aceeași informație a fost dată și de MEDIAFAX: „Nicușor Dan a mers la Guvern cu două nume pentru șefia SRI și SIE”. Precizăm că surse politice contactate de STIRIPESURSE.RO susțin că discuțiile dintre Nicușor Dan cu Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan nu s-au limitat la reforma pensiilor speciale ci au abordat ”în primul rând problema de la SRI și SIE”: ”Președintele a fost refuzat sec. NU”, ar fi fost răspunsul lui Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu.
Comentează