Opoziţia a depus, vineri, o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, intitulată ”România Nu Este de Vânzare - Un Guvern fără USR”. Liderul acestui demers, deputatul Ninel Peia, a explicat că îi fac cadou liderului PSD, Sorin Grindeanu, de ziua lui de naștere, șansa de a scăpa de USR.
Senatorul grupului Pace- Întâi România Ninel Peia a declarat că moţiunea de cenzură intitulată ”România Nu Este de Vânzare - Un Guvern fără USR” a strâns deja 119 semnături şi este susţinută şi de grupul parlamentar AUR.
”Astăzi am venit să îi facem un cadou domnului președinte al Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu. Este ziua lui și îi fac cadou șansa de a scăpa de progresiști de la guvernare. Așa cum au scăpat de progresism din statutul PSD, astfel pot scăpa acum și de progreșiști și de Guvernul progresist Bolojan.
Invit PSD-ul să facă un cadou românilor, să voteze tot PSD-ul această moțiune de cenzură și să facă un cadou tuturor românilor să îi scape de progresiști”, a declarat Ninel Peia.
CE SPUN PREMIERUL ŞI LIDERII PSD ŞI UDMR
- Premierul Ilie Bolojan a declarat, joi, după ce Opoziţia a anunţat că a strâns semnăturile necesare pentru depunerea unei moţiuni de cenzură, că în condiţiile în care se depune o moţiune de cenzură, se derulează procedura parlamentară şi se va testa atunci susţinerea de care se bucură guvernul.
”În condiţiile în care se depune o moţiune de cenzură, se derulează procedura parlamentară şi se va testa atunci susţinerea de care se bucură guvernul”, a spus premierul Ilie Bolojan, la Viena.
- Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, despre moţiunea de cenzură a Opoziţiei, că în PSD au hotărât cu toţii să facă parte din această coaliţie şi nu s-a schimbat nimic iar în acest moment, hotărârea este în vigoare.
”În momentul în care eşti la guvernare, ai luat o hotărâre cum ia orice partid serios în forurile de conducere. PSD-ul are această hotărâre luată, în urmă, cu aproximativ şase luni, aproape cinci mii de colegi au votat, am hotărât cu toţii să facem parte din această coaliţie. Nu s-a schimbat nimic, n-am convocat absolut nimic. În acest moment, hotărârea este în vigoare”, a declarat preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, la Parlament, întrebat despre o posibilă susţinere a moţiunii de cenzură pregătită de Opoziţie împotriva Guvernului Bolojan.
- Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi, înainte de anunţul privind depunerea moţiunii, că, dacă cineva din coaliţie votează moţiunea de cenzură, înseamnă că această coaliţie s-a destrămat. El a precizat că, dacă va fi depusă o moţiune, dezbaterea ei va fi săptămâna viitoare, după votul din Bucureşti, şi a menţionat că el nu simte că în coaliţie cineva doreşte căderea guvernului dar a adăugat: ”Vorbesc de ziua de azi. Ce se va întâmpla peste o săptămână, vom vedea”.
Liderul UDMR a precizat că Opoziţia trebuie să vină cu moţiunea de cenzură şi ar fi nefiresc să nu avem moţiune de cenzură pentru că este un instrument, o instituţie constituţională legală.
”Ei s-au folosit de fiecare dată când guvernul a venit cu angajarea în Parlament. Cred că nu au depus o moţiune de cenzură pe sesiune, aşa cum scrie în Constituţie, mai au şi această şansă şi ar fi, din punctul lor de vedere, logic să se folosească de toate posibilităţile de a critica guvernul şi de a controla guvernul, de a verifica dacă există majoritate sau nu. Eu sunt convins că există majoritate. Eu sunt convins că, dacă va fi moţiune, va fi dezbaterea săptămâna viitoare, după votul din Bucureşti şi astăzi eu nu simt că în coaliţie cineva doreşte căderea guvernului. Vorbesc de ziua de azi. Ce se va întâmpla peste o săptămână, vom vedea”, a mai arătat liderul UDMR.






























Comentează