VIDEO Orașul rus Engels, care adăpostește bombardiere strategice Tu-95, a fost lovit puternic cu drone ucrainene

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 08-01-2025 10:22

Actualizat: 08-01-2025 12:24

Article thumbnail

Sursă foto: X (fosta Twitter)

Drone ucrainene au atacat în noaptea de marți spre miercuri o zonă din Rusia în care se află o flotă de bombardiere strategice Tu-95 a rușilor. Un complex industrial a fost avariat, au transmis rușii, care nu au precizat și dacă baza aeriană a fost lovită.

Dronele au atacat orașele rusești Saratov și Engels, unde Rusia are o bază aeriană pentru bombardierele strategice, a declarat miercuri guvernatorul regional Roman Busargin, citat de Reuters, scrie Mediafax.

Busargin a spus că orașele învecinate au fost supuse unui atac în masă cu drone și că a fost avariat un complex industrial. El nu a spus dacă baza aeriană de la Engels a fost lovită. Un incendiu de proporții a izbucnit în urma atacului cu drone, iar localnicii susțin că au auzit mai multe explozii.

Baza aeriană Engels, din regiunea Saratov, se află la aproximativ 730 km sud-est de Moscova. Orașele Saratov și Engels sunt situate unul vizavi de celălalt pe malul drept și pe malul stâng al Volgăi.

Bombardierul rus Tu-95 a fost introdus pentru prima dată în anii 1950, fiind conceput în principal ca o platformă pentru lansarea bombelor gravitaționale. Cu toate acestea, variantele moderne, care au început să intre în serviciu la începutul anilor 1980, au fost reproiectate pentru a lansa rachete de croazieră, devenind astfel elemente-cheie ale capacităților de atac cu rază lungă de acțiune ale Rusiei.

Bombardierele Tupolev Tu-95, cunoscute și sub numele său „Bear/Ursul”, au fost concepute inițial pentru a efectua lovituri la mare altitudine și cu rază lungă de acțiune împotriva țintelor occidentale, motoarele sale turbopropulsoare masive conferindu-i un aspect și un sunet inconfundabile.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri