Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO - Pagube de 100.000 de euro în urma unui incendiu la fabrica HS Timber din Sebeş, fostă Holzindustrie Schweighofer

alba24.ro
incendiu

Incendiul izbucnit duminică la nivelul benzii transportoare dintre HS Timber Productions (Holzindustrie Schweighofer SRL - denumirea anterioară) şi Kronospan Sebeş, soldat cu pagube de aproximativ 100.000 de euro, a fost lichidat după aproximativ patru ore, transmite Agerpres.

"După aproximativ patru ore de luptă cu flăcările, pompierii au lichidat incendiul produs la banda transportoare dintre HS Timber şi Kronospan. Incendiul a fost lichidat, reuşindu-se stoparea acestuia înainte să cuprindă hala de depozitare rumeguş", au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.

Potrivit acestora, incendiul a afectat banda transportoare pe o lungime de aproximativ 200 de metri pătraţi, precum şi tubulatura unei hale.

"Cauza probabilă de producere a incendiului, precum şi valoarea pagubelor produse sunt în curs de stabilire", au menţionat reprezentanţii ISU Alba.

Pe de altă parte, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de către HS Timber Productions, se estimează că pagubele materiale sunt până la 100.000 de euro.

Potrivit aceleiaşi surse, incendiul nu ar fi avut ca punct de plecare HS Timber Productions, ci fabrica vecină.

"Incendiul la banda transportatoare de tocătură care leagă fabrica de cherestea HS Timber Productions de o altă unitate de producţie din Sebeş a avut ca punct de plecare fabrica vecină. Incendiul a fost stins la timp şi nu s-au înregistrat victime, iar pagubele materiale se estimează la până la 100.000 de euro", se susţine în comunicat.

Conform sursei citate, au fost urmate toate procedurile specifice pentru aceste situaţii.

Comunicatul precizează şi că HS Timber Productions va demara o anchetă internă pentru a analiza cauzele care au dus la acest eveniment şi pentru a preîntâmpina apariţia altora de acest fel.

Pompieri militari din Alba Iulia şi Sebeş, sprijiniţi de voluntari şi pompieri ai unui serviciu privat, au acţionat cu şase autospeciale cu apă şi spumă şi o autoscară, duminică, pentru stingerea unui incendiu care s-a manifestat cu flacără deschisă la nivelul benzii transportoare dintre HS Timber şi Kronospan Sebeş. În total, au acţionat peste 30 de pompieri.

La faţa locului s-a deplasat şi prefectul de Alba, Nicolae Albu, precum şi specialişti ai Gărzii de Mediu şi Agenţiei pentru Protecţia Mediului Alba.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.