Premium
În aceste vremuri întunecate, când omenirea se confruntă cu pandemia şi alte boli, creştinii nu trebuie să uite că lacrimile lor vor fi uscate şi temerile lor vor fi înlocuite de speranţă, a transmis Papa Francisc la liturghia de Paşte din Bazilica Sfântu Petru sâmbătă seara, potrivit news.ro.
'Femeile se gândeau că vor găsi trupul neînsuflețit ca să-l ungă, în schimb au găsit un mormânt gol. Au mers ca să plângă un mort, în schimb au ascultat o vestire de viață. De aceea, spune Evanghelia, acele femei ”tremurau de spaimă și de uimire” (Marcu 16,8). Înspăimântate, înfricoșate și pline de uimire. Uimire: în acest caz, este o spaimă amestecată cu bucurie, care surprinde inima lor văzând marea piatră a mormântului rostogolită, iar înăuntru, un tânăr îmbrăcat cu o haină albă. Este uimirea de a asculta acele cuvinte ”Nu vă înspăimântați! Îl căutați pe Isus Nazarineanul, cel răstignit. A înviat!” (v. 6). Apoi, acel îndemn: ”El merge înaintea voastră în Galileea. Acolo îl veți vedea” (v. 7). Să primim și noi acest îndemn, îndemnul Paștelui: să mergem în Galileea, unde Domnul înviat merge înaintea noastră. Dar ce înseamnă ”a merge în Galileea”?
Citește și: VIDEO Papa Francisc, procesiune de Drumul Crucii în Piaţa Sfântul Petru, doar cu câţiva oameni şi copii.
A merge în Galileea înseamnă a începe din nou
A merge în Galileea înseamnă, mai întâi de toate, a începe din nou. Pentru discipoli înseamnă a se întoarce în locul unde, pentru prima dată, Domnul i-a căutat și i-a chemat să-L urmeze. Este locul primei întâlniri, locul primei iubiri. Din acel moment, lăsând mrejele, ei l-au urmat pe Isus, ascultând predicarea sa și asistând la minunile pe care le făcea. Cu toate acestea, deși erau mereu cu El, nu L-au înțeles până la capăt, deseori i-au înțeles greșit cuvintele și în fața crucii au fugit, lăsându-L singur. În pofida acestui faliment, Domnul Înviat se prezintă drept Cel care, încă o dată, merge înaintea lor în Galileea; merge înaintea lor, adică stă în fața lor. Îi cheamă și iar îi cheamă, fără a obosi vreodată, ca să-L urmeze. Cel înviat le spune: ”Să pornim din nou de unde am început. Să începem din nou. Vă vreau din nou cu mine, în ciuda falimentelor și dincolo de acestea”. În această Galilee învățăm uimirea iubirii nemărginite a Domnului, care trasează cărări noi pe drumurile înfrângerilor noastre. Așa este Domnul: trasează cărări noi pe drumurile înfrângerilor noastre. Așa este El și ne invită să mergem în Galileea.
Iată prima vestire a Paștelui pe care aș vrea să v-o încredințez: este posibil să începem mereu din nou, pentru că întotdeauna există o viață nouă pe care Dumnezeu, dincolo de toate falimentele noastre, este capabil să o facă să pornească din nou în noi. Chiar și din ruinele inimii noastre - fiecare le știe, își cunoaște ruinile inimii - Dumnezeu poate să construiască o operă de artă, chiar și din resturile prăfuite ale umanității noastre, Dumnezeu pregătește o istorie nouă. El merge mereu înaintea noastră: în crucea suferinței, a dezolării și a morții, precum și în gloria unei vieți care învie, a unei istorii care se schimbă, a unei speranțe care renaște. Iar în aceste luni întunecoase de pandemie, îl auzim pe Domnul Înviat care ne invită să începem din nou, să nu ne pierdem niciodată speranța.
A merge în Galileea înseamnă a parcurge căi noi
A merge în Galileea, în al doilea rând, înseamnă a parcurge căi noi. Înseamnă a se deplasa în direcția opusă mormântului. Femeile îl caută pe Isus la mormânt, altfel spus, merg să-și aducă aminte de ceea ce au trăit alături de El și care acum este pierdut pentru totdeauna. Merg să-și alimenteze tristețea. Este imaginea unei credințe care a devenit comemorarea unui fapt frumos, dar încheiat, bun numai de amintit. Mulți - chiar și noi - trăiesc ”credința amintirilor”, ca și cum Isus ar fi un personaj din trecut, un prieten din tinerețea de odinioară, un fapt întâmplat cu mult timp în urmă, când, copil fiind, frecventam catehismul. O credință făcută din obișnuințe, din lucruri trecute, din frumoase amintiri din copilărie, care nu mă mai mișcă, nu mă mai interpelează. A merge în Galileea, în schimb, înseamnă a învăța că, pentru a fi vie, credința trebuie să pornească din nou la drum. Trebuie să împrospăteze zi de zi începutul drumului, uimirea primei întâlniri. Și apoi, să se încredințeze, fără prezumpția de a le ști pe toate, ci cu modestia celui care se lasă surprins de căile lui Dumnezeu. Nouă ne este teamă de surprizele lui Dumnezeu. De obicei, ne este teamă de faptul că Dumnezeu ne surprinde. Dar astăzi, Domnul ne invită să ne lăsăm surprinși. Să mergem în Galileea ca să descoperim că Dumnezeu nu poate fi încadrat în amintirile copilăriei, ci că e viu, mereu surprinzător. Înviat, El nu sfârșește niciodată să ne uimească.
Iată cea de-a doua vestire a Paștelui: credința nu este un repertoriu din trecut, Isus nu este un personaj depășit. El este viu, aici și acum. Merge alături de tine zi de zi, în situația pe care o trăiești, în încercarea prin care treci, în visele pe care le porți cu tine. El deschide noi căi acolo unde ți se pare că acestea nu există, te mână să mergi împotriva curentului în raport cu regretele și cu cele ”deja văzute”. Chiar dacă totul ți se pare pierdut, te rog, deschide-te cu uimire la noutatea sa: te va surprinde.
A merge în Galileea înseamnă a merge la frontiere
A merge în Galileea înseamnă, mai departe, a merge la frontiere. Pentru că Galileea este locul cel mai distant: în această regiune amestecată și diversificată locuiesc cei mai îndepărtați de puritatea rituală a Ierusalimului. Cu toate acestea, acolo și-a început Isus misiunea, adresându-și vestirea către cel care, cu greu, își duce mai departe viața de zi cu zi, adresându-și vestirea către cei excluși, vulnerabili, săraci, ca să fie chipul și prezența lui Dumnezeu, care merge fără a obosi în căutarea celui descurajat sau pierdut, care umblă până la frontierele existenței pentru că în ochii săi nimeni nu este ultimul, nimeni nu este exclus. Acolo, chiar și astăzi, Cel înviat cere celor care sunt ai săi să meargă, să meargă în Galileea, în această Galilee reală. Este locul vieții cotidiene, sunt drumurile pe care le parcurgem în fiecare zi, sunt colțurile orașelor noastre în care Domnul merge înaintea noastră și se face prezent, chiar în viața celui care trece pe lângă noi și împarte cu noi timpul, casa, locul de muncă, eforturile și speranțele. În Galileea învățăm că-L putem găsi pe Cel înviat pe chipul fraților, în entuziasmul celui care visează și în resemnarea celui descurajat, în zâmbetele celui care se bucură și în lacrimile celui care suferă, mai ales în cei săraci și în cel marginalizat. Ne vom uimi de felul în care măreția lui Dumnezeu se dezvăluie în micime, de felul în care frumusețea sa strălucește în cei simpli și săraci.
Iată, așadar, cea de-a treia vestire a Paștelui: Isus, Cel înviat, ne iubește nemărginit și vizitează orice situație a vieții noastre. El și-a plantat prezența în inima lumii și ne invită și pe noi să trecem peste bariere, să învingem prejudecățile, să ne apropiem de cel care ne stă alături zi de zi, ca să redescoperim harul cotidianității. Să-L recunoaștem prezent în Galileile noastre, în viața de toate zilele. Împreună cu El, viața se va schimba. Pentru că dincolo de toate înfrângerile, de rău și de violență, dincolo de orice suferință și dincolo de moarte, Cel înviat trăiește, Cel înviat conduce istoria.
Împreună cu Domnul înviat viața se schimbă
Soră, frate, dacă în această noapte porți în inimă un ceas întunecos, o zi care încă nu a răsărit, o lumină îngropată, un vis doborât, mergi, deschide-ți inima cu uimire la vestirea Paștelui: ”Nu te înspăimânta, a înviat! Te așteaptă în Galileea”. Așteptările tale nu vor rămâne neîmplinite, lacrimile tale vor fi șterse, temerile tale vor fi învinse de speranță. Pentru că Domnul merge întotdeauna înaintea ta, pășește întotodeauna în fața ta. Și, împreună cu El, viața întotdeauna începe din nou.'
Papa Fransic va oficia Slujba de Paşte, duminică, la Bazilica Sfântu Petru, de unde va rosti tradiţionalul mesaj "Urbi et Orbi".
