Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Patru oameni au murit în Spania din cauza furtunii de zăpadă Filomena. Spaniolii au ieșit la schiat prin Madrid

zapada madrid

Patru persoane şi-au pierdut viaţa în urma unei furtuni care a afectat Spania paralizând traficul şi acoperind sâmbătă capitala cu o cantitate atât de mare de zăpadă încât unii locuitori au schiat pe bulevardul Gran Via din Madrid, informează Reuters.

Meteorologii au emis avertizări conform cărora efectele furtunii Filomena, care a adus cea mai abundentă ninsoare din ultimele decenii în centrul Spaniei, vor continua săptămâna viitoare, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Doliu în Armata Română! ‘Ne părăsesc eroii’. Veteranul de război Artemiu Șimonca s-a stins din viață azi! .

În zona Madridului, salvatorii au intervenit în cazul a circa 1.500 de persoane rămase blocate în maşini, în timp ce pe Gran Via, o arteră pe care de obicei traficul este intens, locuitorii au ieşit să schieze sau s-au bătut cu bulgări de zăpadă.

"Este uimitor, n-am mai văzut niciodată aşa ceva", a declarat Marcos, în vârstă de 30 de ani.

Un bărbat şi o femeie aflaţi într-o maşină s-au înecat după ce un râu a ieşit din matcă lângă Malaga, în sud, în timp ce două persoane fără adăpost au murit îngheţate la Madrid, respectiv Calatayud, în est, potrivit autorităţilor.

"Vreau să reiterez apelul guvernului pentru precauţie maximă în faţa evoluţiei vremii în următoarele ore", a scris pe Twitter premierul Pedro Sanchez.

Citește și: Ieșire devastatoare a Monicăi Pop: Decidenții voiau ca pacienții Covid să moară, nu să se facă bine

Conform unui reprezentant al Agenţiei Naţionale de Metereologie (Aemet), Julian Morcillo, valorile de temperatură ar putea să scadă până la minus 10 grade Celsius săptămâna viitoare, provocând formarea unui strat de gheaţă care ar putea deveni periculoasă.

Meteorologii au plasat sâmbătă sub alertă roşie Madridul şi alte patru regiuni.

Între 20 şi 30 de centimetri de zăpadă s-au depus în capitală, aceasta fiind cea mai abundentă ninsoare înregistrată după anul 1971, a precizat Morcillo.

Aeroportul Barajas din capitală a fost închis începând de vineri seară, iar la nivel naţional accesul pe cel puţin 650 de drumuri a fost restricţionat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.