Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Video | Percheziții DIICOT în București și două județe - Rețea de prostituție în cluburi de noapte, cu dansatoare tip streaptease

DIICOT

Duminică dimineața, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu polițiști ai Direcției de Investigații Criminale din cadrul IGPR pun în aplicare 17 mandate de percheziție domiciliară în municipiile București și Constanța, dar și pe raza județului Ilfov, inclusiv la sediul și punctele de lucru ale unor persoane juridice, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și proxenetism.

Potrivit unui comunicat emis de DIICOT, s-a reținut că, începând cu anul 2017, pe raza municipiilor București și Constanța s-a constituit și acționează un grup infracțional organizat în scopul comiterii infracțiunii de proxenetism în cadrul unor cluburi de noapte , unde mai multe femei angajate ca dansatoare tip streaptease practică prostituția.

Zeci de persoane implicate, inclusiv taximetriști

Liderul grupului, alături de alți trei membrii, coordonează și monitorizează activitatea de prostituție, asigură cazarea tinerelor și condițiile necesare practicării prostituției prin punerea la dispoziție de camere în cadrul cluburilor, asigură prin intermediul agenților de pază angajați, protecție fizică tinerelor determinate să practice prostituția, colectează în folos propriu sumele de bani obținute din activitatea infracțională în baza înțelegerilor prealabile cu tinerele determinate să practice prostituția și oferă comisioane în bani persoanelor (în special taximetriști) care aduc clienți în vederea întreținerii de relații sexuale contra cost cu fetele angajate în cadrul cluburilor.

La sediul DIICOT - Structura Centrală vor fi conduse, pentru audieri, peste 20 de persoane.

Acțiunea beneficiază de sprijinul Serviciului Investigații Criminale din Poliția Capitalei și jandarmilor din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Suportul de specialitate este asigurat de către Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. și Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.