Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Video - Pianistul Richard Clayderman, 'Prinţul Romantismului', revine pe scena muzicii cu cel de-al 35-lea album de studio

pian

Pianistul Richard Clayderman, unul dintre rarii artişti francezi admiraţi în străinătate, revine pe scena muzicii cu cel de-al 35-lea album de studio, "Forever Love", care va fi lansat la sfârşitul lunii februarie şi care reuneşte adaptări inedite ale unor piese de Ed Sheeran şi Coldplay, relatează sâmbătă AFP.

Supranumit "Prinţul Romantismului", de fosta prima doamnă a SUA Nancy Reagan la un concert susţinut la New York, Clayderman a fost propulsat la celebritate în 1977, de piesa "Ballade pour Adeline", din care a vândut peste 22 de milioane de exemplare în 38 de ţări, potrivit Agerpres.

Pianistul francez a realizat de atunci 2.000 de concerte, 1.400 de înregistrări şi a vândut 90 de milioane de albume, premiate cu 340 de discuri de aur şi de platină.

Urmărit de peste 2 milioane de admiratori pe Facebook, Richard Clayderman este unul dintre cei mai populari pianişti din lume.

A început să cânte la vârsta de 5 ani, tatăl său fiind profesor de pian şi oferind lecţii elevilor la pianul instalat în sufrageria familiei. "Am fost atras în mod firesc. Am fost admis la Conservator la vârsta de 12 ani", a povestit Richard Clayderman, care a acompaniat în cariera sa mai mulţi artişti, printre care Thierry Le Luron.

După succesul obţinut cu "Ballade pour Adeline", el a susţinut 13 concerte la prestigioasa Salle Pleyel, dedicată atunci muzicii clasice.

Pianistul se declară încântat de faptul că prin muzica sa a putut să apropie muzica clasică de marele public. "Munca mea constă în a rescrie piese pentru pian şi fac eforturi mari pentru a găsi cântece care să vorbească publicului", a mărturisit el.

Regretă totuşi că succesul de care se bucură în străinătate l-a distanţat de Franţa, un fenomen care o vizează şi pe Mireille Mathieu, devenită ambasadoare a muzicii franceze în întreaga lume.

"Mă situez undeva între pianistul clasic şi pianistul de muzică populară. Acest titlu de 'prinţ al romantismului' pe care mi l-a dat doamna Reagan se potriveşte cu muzica pe care o interpretez. În Franţa s-ar putea să sune peiorativ, spre deosebire de străinătate, însă Franţa este patria romantismului", a subliniat muzicianul, care trăieşte la Paris.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.