VIDEO - PNL își propune să VÂNDĂ companiile de stat: principalele obiective ale liberalilor în noua sesiune parlamentară

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 01-02-2022

Actualizat: 01-02-2022

Article thumbnail

Sursă foto: allbusiness.com

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a prezentat principalele priorități pe care liberalii le au în următoarea sesiune parlamentară. PNL o să depună inițiative legislative în sectorul economic, juridic și în zona agricolă.

„Am asumat conducerea Guvernului că mare pare a inițiativelor țin de interesul guvernării. Din acest motiv când spunem investiții și reforme ele se regăsesc în agenda noastră. Foarte probabil ca în această sesiune, volumul de discuţii legate de PNRR să crească şi e un lucru care va ţine şi de chestiunea pensiilor şi a sistemul bugetar de salarizare. Avem un termen până la 31 martie, şi ministerul de Finanţe e avizat de chestiunea asta (...)

Avem un aspect foarte important și un angajament: desființarea SIIJ. Trebuie finalizată și adoptată până în luna martie legea de desființare a SIIJ.

Putem debloca aceste investiţii din zona Mării Negre dacă vom face modificări la celebra Ordonanţă Dragnea 114 care a blocat exploatarea ofdfshore de gaze de la Marea Neagră

Un aspect important pe care o să-l regăsiți e și achiziția terenurilor agricole: să deblocăm această procedură.

Ne dorim să eliminăm din lege, în această sesiune parlamentară, articolele care reglementează interdicţia, pentru o perioadă de doi ani, de vânzare a acţiunilor companiilor de stat şi a societăţilor naţionale şi listarea la bursă a companiilor cu capital de stat

Nu în ultimul rând vrem să facem corecturile la legile justiției”, a spus Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri