Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Video | Polițiștii protestează în stradă. Revoltă chiar în județul din care a început reforma lui Predoiu

news.ro
masina politie

Zeci de polițiști protestează luni în fața sediului IPJ Constanța și al Prefecturii Constanța. Ei sunt nemulțumiți de programul de lucru impus de conducerea inspectoratului.

Protestul este organizat de Sindicatul Europol, afiliat Blocului Național Sindical. Organizatorii anunță că polițiștii se vor deplasa între cele două sedii.

„În cadrul manifestației, vor fi realizate deplasări ale protestatarilor între cele două instituții fără a fi necesară devierea traficului rutier. Participă maximum 100 de persoane, polițiști din toate structurile IPJ Constanța”, anunță organizatorii, potrivit Mediafax.

Protestatarii sunt nemulțumiți de „programul de lucru haotic”. Ei cer ture de 12 ore și nu de 8 ore, așa cum le-a impus Inspectoratul Județean de Poliție, precizează sindicaliștii.

Ministrul Predoiu a început reforma chiar la Constanța

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, anunța în noiembrie reformă totală în Poliția Română. Predoiu anunța că proiectul „Noul I.P.J. Constanța” va sta la baza unei viitoare mari reforme a Poliției Române.

,,Am elaborat un plan de lucru în vară și ne-am ţinut de el, astăzi am început punerea în aplicare a proiectului-pilot ,,Noul I.P.J. Constanța”. În esenţă, acesta înseamnă o structură mai simplă şi mai flexibilă, cu mai mulţi poliţişti în operativ, cu o mai bună prezență în stradă, în mijlocul comunităților, cu o concentrare mai logică a liniilor de lucru specializate. Vom urmări aplicarea lui în următoarele luni, vom cere resurse pentru suplimentarea forţelor şi a dotărilor logistice, vom face alocări bugetare în 2024, vom recruta personal suplimentar ş.a.m.d. Luăm în serios acest proiect. Va sta la baza unei viitoare mari reforme a Poliţiei Române, folosind modelul acestui proiect-pilot şi toate lecţiile ce vor fi învăţate pe parcursul aplicării lui. Doresc să îi asigur pe toţi polițiștii, precum şi pe cetăţenii judeţului Constanța, de faptul că înţeleg nevoia de a prioritiza domeniul siguranţei şi ordinii publice pe agenda politică şi administrativă şi voi acţiona în consecinţă. În acelaşi timp, chem alături de Minister în acest efort managementul de la toate nivelurile, colegii din toate armele, sindicatele, autorităţile locale prin ATOP-uri şi, nu în ultimul rând, cetăţenii, beneficiari ai actului profesional poliţienesc”, declara ministrul Cătălin Predoiu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.