VIDEO Poluare cu petrol în Parcul Municipal Ploiești: O conductă s-a spart, iar o suprafață importantă din parc a fost afectată / Reacția primarului

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 29-03-2025 17:06

Actualizat: 29-03-2025 19:06

Article thumbnail

Sursă foto: captura

O conductă de transport pentru produsele petroliere aparţinând companiei Conpet s-a spart, sâmbătă, iar o suprafaţă de câteva zeci de metri pătraţi din Parcul Municipal Ploieşti Vest a fost acoperită cu petrol, autorităţile de mediu fiind informate cu privire la acest incident.

"O conductă Conpet de transport petrol s-a spart. Ţiţeiul a început să iasă la suprafaţă în Parcul Municipal Ploieşti Vest. Alimentarea a fost oprită, urmează să se acţioneze cu vidanjări şi utilaje specifice pentru remedierea situaţiei", a scris primarul Mihai Poliţeanu pe Facebook.

Acesta a precizat, pentru AGERPRES, că suprafaţa afectată de pata de petrol este de aproximativ 40 - 50 de metri pătraţi, Garda de Mediu şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă fiind informate asupra acestei situaţii.

"Consider că mutarea traseului conductelor este obligatorie şi este posibilă. Când fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Iulian Dumitrescu a pus ochii pe terenul parcului, Conpet a făcut un proiect de mutare a traseelor acestor conducte. Apoi, după căderea lui Dumitrescu, s-a aşternut tăcerea", a mai scris Mihai Poliţeanu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri