Recent, compania de apă din județul Alba – APA CTTA S.A. a postat pe pagina de Facebook un video superb despre „drumul apei, de la captare la robinet”. În primele imagini se poate observa un râu care curge repede, peste pietre imense, șlefuite de ghețari nordici, într-un peisaj specific de tundră, cu pini rari.
Cadrele sunt cu adevărat spectaculoase: apă limpede, pură, rapidă, sălbăticie, un vibe de documentar, mai ceva ca la BBC, în care, dintr-un moment în altul, te aștepți să apară și un viking, scrie ziarulunirea.ro.
Nu se știe dacă acele cadre au zguduit robinetele din Alba, dar pe ele scrie, cuvânt cu cuvânt: „drumul apei, de la captare la robinet”, firește, fiind vorba de apa din județul Alba.
Numai că primele cadre nu au nici cea mai mică legătură cu Alba, respectiv cu Valea Sebeșului. Ele sunt decupate dintr-un video postat de un cetățean indian pe Pixabay.com.
Practic, imaginile respective nu au nicio legătură cu apa din județul Alba, cu „drumul apei, de la captare până la robinet”, așa cum pompos se titrează. Ele sunt imagini de pe un râu, într-adevăr spectaculos, din Norvegia, din apropierea unui punct de belvedere, din interiorul Cercului Polar.
E adevărat, după câteva secunde de Norvegia autentică, povestea se mută brusc în Alba, dar, totuși, putem pune o întrebare ironică: posibila explicație a prețului mare al apei din Alba și al serviciului de canalizare, este că drumul ei începe în Norvegia, în interiorul Cercului Polar?!
Prețul apei din Alba este aproape de nivelul celui din Norvegia; diferența o reprezintă doar salariul mediu net, circa 900–1000 de euro în România și 3.500–4.000 în Norvegia.
Atât purtătorul de cuvânt de la APA CTTA, cât și directorul Ștefan Bardan, au asigurat că toate imaginile provin de pe Valea Sebeșului, din județul Alba.
Mai mult, directorul a explicat că video-ul este realizat de o companie din București, care a câștigat o licitație publică, într-un proiect pe fonduri europene.
Ulterior, după ce i s-a spus că primele cadre nu au nicio legătură cu Alba și sunt cu un râu din interiorul Cercului Polar din Norvegia, Ștefan Bardan și-a nuanțat răspunsul, afirmând că este un simplu video de promovare, în care pot fi montate orice cadre, și că cel din cadrul proiectului pe fonduri europene va fi realizat separat.
Indiferent că este realizat pe un proiect european sau ca un video de promovare, este cel puțin hilar ca, pe câteva cadre dintr-un râu din Norvegia, să scrii „drumul apei de la captare până la robinet”. Apa pe care o captează, care ajunge, în final, la robinetele locuitorilor din județul Alba, este din acel râu din Norvegia?!
Până la următoarea producție, care ar putea fi filmată tot în Norvegia sau, de ce nu, poate în Islanda, pentru diversitate, locuitorii din Alba sunt sfătuiți să consume apa în mod responsabil.




























Comentează