Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Percheziții cu mascații transmise live de un fost primar PSD: A fost reclamat de actualul edil că a luat un laptop

Poliţiştii din Vrancea au făcut, marţi, percheziţii la locuinţa fostului primar al comunei Slobozia Bradului, după ce actualul edil a reclamat că din Primărie lipseşte un laptop în valoare de 6.500 de lei, pe care este instalat şi softul folosit pentru taxe şi impozite locale. Imagini din timpul percheziţiilor au fost transmise, live, pe Facebook, de rudele fostului edil, fiind preluate de presa locală.

Merlin Ivancea, primarul comunei Slobozia Bradului, susţine că fostul primar al comunei Iulian Dumitru ar fi plecat, după alegerile de anul trecut, cu un laptop în valoare de 6.500 de lei, în care se regăseau softul folosit pentru stabilirea şi încasarea taxelor şi impozitelor locale şi programul de contabilitate al Primăriei. Pentru că acesta ar fi refuzat, în urma discuţiilor, să-l returneze, actualul primar a făcut plângere la Poliţie, iar, marţi, poliţiştii au descins la locuinţa fostului ales.

Citește și: Florin Cîțu, prins cu minciuna! ‘Face economii pe seama salariaților aflați în linia întâi în lupta cu epidemia Covid-19’

Percheziţiile au fost transmise în direct pe Facebook de către rudele fostului primar, imaginile fiind preluate de presa locală.

"La inventarierea pe care am făcut-o s-a constatat că un laptop din compartimentul fostului primar, în valoare de 6.500 de lei, nu se află în instituţie. Am făcut două notificări către dumnealui, I-am solicitat să ne restituie acest laptop, problema nu e aparatul, ci programul care e instalat pe el. Are instalat programul de taxe şi impozite şi de contabilitate a primăriei. În calitate de fost primar nu trebuie să mai aibă acces la baza de date. Am o teamă că poate să intre în baza de date şi să facă modificări ca să ne creeze nouă probleme. Nu a înţeles că trebuie să restituie acest laptop, aşa că m-am adresat Poliţiei", a declarat primarul Merlin Ivancea.

Citește și: Avertisment de ultimă oră! ‘Cifrele analizei ministrului de Interne arată dezastrul din educație! Trebuie să aibă loc tragedii, ca în sănătate, pentru ca Guvernul să investească în învățământ?’

În urma percheziţiilor de marţi, spun poliţiştii, laptopul a fost găsit acasă la fostul primar şi a fost ridicat.

"În această dimineaţă, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Gugeşti, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani, au efectuat o percheziţie domiciliară în comuna Slobozia Bradului, la locuinţa unei persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de furt. În urma activităţilor a fost ridicat, în vederea continuării cercetărilor, un laptop, iar un bărbat în vârstă de 57 de ani a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vrancea, Paula Enache.

Laptopul ridicat în urma percheziţiilor urmează să fie returnat Primăriei Slobozia Bradului. Fostul primar a devenit celebru în campania electorală, când a făcut un al live pe Facebook în care le promitea celor care îl votează locuri pentru construirea caselor.

Citește și: Nicolae Robu iese la rampă: ‘Am fost mereu alături de studenți în lupta lor pentru gratuitate pe mijloacele de transport public’ .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.