DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

VIDEO - Preot ars într-un incendiu puternic în Năsăud: casa parohială a luat foc

captură video

Un incendiu a cuprins, marţi noaptea, casa parohială din cartierul Liviu Rebreanu al oraşului Năsăud, iar preotul, în vârstă de 38 de ani, a suferit arsuri superficiale în zona capului, refuzând ulterior transportul la spital, transmite Agerpres.

Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud, la caz au fost trimise trei echipaje de pompieri, inclusiv autospeciala de intervenţie la înălţime, şi un echipaj de prim-ajutor al SMURD.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperişului, pe o suprafaţă de aproximativ 220 de metri pătraţi.

Intervenţia promptă a pompierilor a făcut ca interiorul casei şi cea mai mare parte a podului să fie salvate.

Preotul a suferit arsuri superficiale la nivelul capului, a primit asistenţă medicală din partea paramedicilor SMURD şi a refuzat transportul la spital.

Conform informaţiilor furnizate miercuri AGERPRES de către purtătorul de cuvânt al ISU Bistriţa-Năsăud, Marius Rus, cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind amplasarea unor materiale care se pot aprinde uşor lângă sursa de căldură, respectiv o perdea aflată lângă un bec.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.