VIDEO Președintele Parlamentului de la Chișinău: 'Moldova, mă-nchin în fața ta! Am impresionat o lume întreagă'

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 29-09-2025 11:44

Article thumbnail

Sursă foto: simpalsmedia.com

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a salutat victoria obținută de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) la alegerile parlamentare din 28 septembrie, afirmând că rezultatul este „lecția supremă a democrației” dată de cetățeni. Grosu a vorbit despre „oameni cu fruntea sus” care au înfruntat ingerințele externe și au apărat prin vot viitorul european al țării.

„Moldova, mă-nchin în fața ta! Ai câștigat bătălie după bătălie în fața unor dușmani ai țării care păreau imposibil de câștigat”, a declarat Grosu, acuzând Federația Rusă că ar fi recurs la „tone de bani, minciuni și ilegalități” pentru a influența scrutinul. Președintele legislativului a subliniat că victoria aparține cetățenilor, nu doar PAS: „Ieri au câștigat oamenii. Și am impresionat o lume întreagă”.

PAS a obținut aproape 50% din voturi și va deține o majoritate de circa 55 de mandate din 101 în noul Parlament, fără a avea nevoie de o coaliție. Blocul Electoral Patriotic, condus de Igor Dodon, s-a clasat pe locul al doilea cu aproximativ 25%, în timp ce blocul Alternative, al lui Ion Ceban, a intrat în legislativ cu 8–9%. Prezența la vot a depășit 52%.

Promisiunea integrării europene

Igor Grosu a afirmat că obiectivul fundamental al noii majorități parlamentare rămâne aderarea la Uniunea Europeană, iar PAS va oferi „tot sprijinul parlamentar” președintei Maia Sandu pentru accelerarea reformelor. „Vom merge întotdeauna în direcția corectă – direcția aleasă de voi. Direcția în care aducem Europa acasă, curățăm justiția și dezvoltăm economia”, a subliniat liderul legislativului.

Acesta a recunoscut că procesul de reformă este dificil și că greșeli pot apărea, dar a insistat asupra angajamentului de a continua transformările începute. „Moldovenii au arătat că libertatea unui neam e prea mare ca să încapă într-o sacoșă cu bani”, a spus Grosu, în contextul acuzațiilor de tentative de corupere a alegătorilor și de ingerințe externe.

Rezultatul scrutinului este văzut la Chișinău ca o consolidare a direcției pro-europene. De altfel, Franța a transmis un mesaj de felicitare prin ministrul de externe, care a salutat „confirmarea drumului spre Europa” al Republicii Moldova.

Reacții și tensiuni post-electorale

Discursul lui Igor Grosu a venit la o zi după ce liderul opoziției, Igor Dodon, a acuzat fraude și a chemat susținătorii la proteste în fața Comisiei Electorale Centrale și a Parlamentului. Autoritățile au anunțat rețineri în rândul unor provocatori și au denunțat tentative de destabilizare, inclusiv atacuri cibernetice și alerte false cu bombă la secții din diaspora.

În acest context, președintele Parlamentului a mulțumit instituțiilor statului care „au împiedicat tentativele de deturnare a procesului electoral” și s-au asigurat că voința oamenilor este respectată. „Trebuie să continuăm să ne întărim statul, ca atentatele la democrația noastră să nu mai fie un pericol la fiecare alegeri”, a avertizat Grosu.

Apelul final al liderului PAS a fost la reconciliere și solidaritate, indiferent de opțiunile politice. „Dacă Moldovei îi va fi bine, tuturor moldovenilor le va fi bine – indiferent cu ce partid au votat. Vă rog – pe toți, din toate echipele, din toate regiunile – să construim punți între noi și să muncim pentru binele comun”, a conchis Grosu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri