Călin Georgescu a fost întâmpinat miercuri de zeci de susținători la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Ilfov, unde se prezintă săptămânal pentru semnarea controlului judiciar impus în dosarul penal în care este anchetat.
Momentul vizitei a fost transformat într-o adevărată demonstrație de susținere. Fanii lui Georgescu, unii purtând drapelul României, s-au așezat de o parte și de alta a aleii de acces către IPJ, formând un culoar tricolor. La ora 11:30, Georgescu a ajuns la sediul Poliției și a traversat solemn culoarul viu, sub privirile entuziaste ale simpatizanților, care au scandat „Călin Georgescu, președinte!”.
Prezența suporterilor a devenit o constantă în cadrul acestor vizite impuse de măsura controlului judiciar. În săptămânile anterioare, aceștia i-au oferit flori, icoane și s-au fotografiat cu cel pe care îl consideră un lider politic și spiritual.
Cercetat penal pentru șase infracțiuni
Călin Georgescu este anchetat într-un dosar complex, care vizează nu mai puțin de șase capete de acuzare, printre care:
- instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale,
- comunicarea de informații false,
- fals în declarații în formă continuată, cu privire la finanțarea campaniei sale electorale din 2024, în care a declarat în mod eronat că nu a cheltuit niciun leu.
Din februarie, fostul candidat independent la prezidențiale este plasat sub control judiciar. Acesta are mai multe obligații, printre care prezentarea săptămânală la Poliție, interdicția de a părăsi țara fără permisiunea autorităților și, mai ales, interdicția de a face declarații publice sau afirmații care ar putea influența ancheta penală în curs.
Instanța a respins recent cererea lui Georgescu de ridicare a controlului judiciar. Potrivit unor surse judiciare, acesta intenționa să plece în Austria imediat după ridicarea măsurii preventive.
Ancheta se extinde
Pe 27 mai, Georgescu a fost din nou chemat la Parchet, unde a fost informat oficial că procurorii au extins urmărirea penală împotriva sa. Decizia a venit după ce, într-o intervenție televizată, Georgescu a reprodus un citat atribuit liderului legionar Corneliu Zelea Codreanu. Gestul a fost considerat de anchetatori ca având potențialul de a încuraja acțiuni extremiste sau de natură să submineze ordinea constituțională.
În ciuda interdicției legale de a face declarații publice, susținătorii săi îl tratează ca pe un martir politic. A
???????? @CG_Romania, liderul pe care nu l-au putut cumpăra, așa că l-au scos din joc.
— Chelaru Marco (@ChelaruMarco) June 25, 2025
Când nu te închini sistemului, devii „pericol național”.
???? Călin Georgescu - Persecutat politic!
Dar un popor treaz știe să-și recunoască adevărații oameni de stat. ????????❤️ pic.twitter.com/X0uHRZXGwp
Dl Călin Georgescu așteptat cu tricolorul ????????????și mulți patrioții cu suflet ????Nu cedam așa trebuie să ieșim în stradă toți ???????????? pic.twitter.com/JbDqbiCusz
— Alessio???????? (@Claudiu69389757) June 25, 2025
Comentează