Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu (USR), căruia i s-au alăturat primarii USR din Câmpulung și Bacău, Elena Lasconi și Lucian Stanciu Viziteu, protestează miercuri, la ora transmiterii acestei știri, în fața Biroului Electoral de Sector, ei fiind nemulțumiți că BEC „tergiversează” decizia privind cererile de renumărare a voturilor pentru funcția de primar.
„Aceste alegeri trebuie să fie validate după ce toate aceste suspiciuni sunt verificate. Avem o secție în care s-au inversat rezultatele, avem 504 voturi dispărute, avem 1.345 de buletine dispărute din secții. Asta din datele oficiale. Le poate verifica toastă lumea”, a declarat primarul de sector, Radu Mihaiu, în contextul în care rezultatele parțiale de marți arătau că Mihaiu a obținut 42,69% din voturi (48.532 voturi), iar contracandidatul său Rareş Hopincă a obţinut 43,25% din voturi (49.172 voturi).
„Se tergiversează rezolvarea acestei situații pentru toate secțiile, avem o secție care a fost raportată ca fiind greșit trecută pe Procesul Verbal încă de luni, nu există o decizie de numărare în cazul ei. Oamenii din secția de votare au spus 'Am transcris greșit' și cei din Biroul Electoral de Sector refuză să ia măsurile normale de a renumăra pentru a vedea care este realitatea”, a mai spus edilul.
„Nu ni se permite accesul în Biroul Electoral de Sector, de aceea suntem azi în stradă. Mai sunt 3 secții de validat, noi am cerut cereri de renumărare pentru peste 30 de secții unde fie voturile au fost raportate greșit, fie au dispărut voturi, alegătorul a pus votul în urnă și votul lui a dispărut, nu a mai ajuns în Procesul Verbal, vrem să știm ce s-a întâmplat cu aceste voturi”, a adăugat Radu Mihaiu.
Plângere penală
Primarul Sectorului 2 a spus miercuri că va depune plângere penală Biroului Electoral al Sectorului 2 în ansamblul său, deoarece nu a luat măsuri pentru a corecta eroarea apărută la Secţia 352.
„Deşi a aflat că există o eroare la una din secţii, nu a luat măsuri pentru a corecta această eroare", a explicat primarul Sectorului 2, miercuri, pentru B1 Tv. El a susţinut că au "dispărut" 500 de voturi exprimate, dar şi alte 1.300 de buletine fără să fi fost înmânate alegătorilor.
"Sunt multiple nereguli. Pentru prima pe care am sesizat-o am făcut întâmpinare către Biroul electoral de sector şi încă e nerezolvată. S-au înlocuit cifrele de la mine către o contracandidată, doamna Bughiu; deci 333 de voturi care trebuia să fie ale mele au fost trecute la doamna Bughiu, iar cele 47 de voturi ale doamnei Bughiu au fost trecute la mine. Cei din secţia de vot au recunoscut greşeala, au spus că după 26 de ore au transcris greşit calculele în procesul verbal. Încă nu s-a rezolvat această problemă. Biroul electoral de sector încearcă să tergiverseze renumărarea", a spus Radu Mihaiu.
Parchetul Sectorului 2 a comunicat, miercuri, că nu există nicio plângere penală formulată de edil.
500 de voturi diferență?
El a mai susţinut că există şi voturi care au fost anulate "deşi era foarte clar că sunt corecte". Mihaiu acuză Biroul electoral de sector că "închide din pix procese verbale".
"În acest moment mai este o singură secţie de vot de închis şi diferenţa, pe site-ul AEP, este undeva la 500 de voturi. Dacă cele 280 de voturi sunt trecute corect în dreptul meu, rămâne o diferenţă de aproximativ 220, care e posibil să crească după introducerea unei ultime secţii spre 260-270 de voturi. În condiţiile în care avem peste 500 de voturi exprimate şi neintroduse în procesele verbale şi avem alte peste 1.300 de buletine care au dispărut - nu au fost date alegătorilor, dar au dispărut undeva - există o întrebare legitimă dacă acestea nu au fost numărate sau au fost duse altundeva. Am depus cerere de renumărare în foarte multe secţii de vot, poate găsim aceste voturi dispărute acolo, pentru că la această diferenţă, cele peste 500 de voturi pot să schimbe rezultatul", a transmis primarul Sectorului 2.
Comentează