VIDEO Protest masiv în Lituania: 10.000 de oameni au protestat faţă de modificarea legii privind funcţionarea radiodifuzorului public

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 18-12-2025 15:57

Article thumbnail

Sursă foto: x

Aproximativ 10.000 de lituanieni au participat, miercuri seară, la un protest organizat la Vilnius, pentru a-și exprima nemulțumirea față de modificările aduse legii privind funcționarea Radioului și Televiziunii Naționale Lituaniene (LRT), relatează Rador Radio România.

Revendicări

Potrivit LRT, care citează datele poliției, protestul a avut loc în Piața Independenței, în fața clădirii parlamentului, și a durat două ore, iar o parte dintre participanți au rămas ulterior să se încălzească lângă focuri improvizate. Mulțimea a scandat "Jos mâinile jos de pe libertatea presei!", la protest participând și locuitori din alte orașe lituaniene, precum Klaipėda, Kaunas, Šiauliai, Marijampolė, Jonava şi Kėdainiai.

Organizatorii au declarat că, pentru moment, nu văd altă soluție decât continuarea protestelor lângă Parlamentul Lituaniei, sperând că "focurile aprinse aici vor risipi întunericul". Karolis Kaupinis, membru al grupului de inițiativă al Adunării Culturale, a urcat pe scenă și a subliniat că, deși protestul vizează libertatea mass-media, situația este mult mai amplă.

Acesta a îndemnat oamenii să privească spre viitorul apropiat.

"De acum înainte, vom decide o singură chestiune - tiranie sau libertate. Pe de o parte, avem un imperiu brutal în Est, iar pe de altă parte - SUA, care au uitat ceea ce au învățat lumea întreagă timp de atât de mulți ani: ce este democrația și cum ar trebui să funcționeze" - a afirmat Kaupinis.

Context

Săptămâna trecută, Seimul Lituaniei a aprobat, după introducerea unor amendamente, modificări care ar simplifica demiterea directorului radiodifuzorului public LRT.

Partidele aflate la guvernare au solicitat, de asemenea, o procedură de urgență, care exclude obținerea unui aviz de evaluare a impactului și prevede că amendamentele vor fi adoptate până de Crăciun. Dacă amendamentele, susținute de social-democrați, Nemuno Aušra și Partidul Țărănesc-Verde, vor fi adoptate, directorul LRT ar putea fi demis prin vot secret, cu un număr mai mic de voturi și pe baza a două criterii: dacă acesta își îndeplinește în mod inadecvat atribuțiile sau dacă membrii consiliului nu îi aprobă raportul anual de activitate.

Aceste amendamente sunt criticate atât de organizații lituaniene și internaționale, cât și de juriști, însă majoritatea guvernantă nu reacționează. Anterior, opoziția a declarat că intenționează să recurgă la o tactică legislativă care presupune prelungirea dezbaterilor și a propunerilor procedurale pentru a întârzia sau bloca adoptarea unei legii. În contextul acestor tensiuni, manifestaţiile împotriva amendamentelor considerate o amenințare la adresa independenței LRT continuă la Vilnius și sunt planificate pentru trei seri consecutive.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri