Mii de maghiari au pornit sâmbătă într-un marş către birourile prim-ministrului Viktor Orban, în frunte cu liderul opoziţiei Peter Magyar, care a cerut veteranului naţionalist să demisioneze din cauza unui scandal care a dezvăluit abuzuri într-un centru de detenţie pentru minori, relatează Reuters, conform news.ro.
Protestatarii au mărşăluit, în ciuda frigului, pe străzile Budapestei în spatele unui banner pe care scria „Protejaţi copiii!”, purtând jucării de pluş şi torţe în semn de solidaritate cu victimele abuzurilor fizice dintr-un caz care datează de câţiva ani.
Procuratura a anunţat miercuri că până în prezent şapte persoane au fost reţinute la centrul de detenţie pentru minori din Budapesta, administrat de stat.
Viktor Orban, care se confruntă cu ceea ce ar putea fi cea mai dificilă provocare din cei 15 ani de guvernare, în cadrul alegerilor care vor avea loc probabil în aprilie, a condamnat abuzurile într-un interviu acordat Mandiner, calificându-le drept inacceptabile şi criminale.
„În fiecare zi ies la iveală tot mai multe lucruri revoltătoare, pe care nu le credeam posibile în această ţară”, a declarat Judit Voros, una dintre protestatarii care au mărşăluit către birourile lui Orban.
La începutul acestei săptămâni, guvernul a plasat cele cinci instituţii de corecţie pentru minori din Ungaria sub supravegherea directă a poliţiei, în timp ce procurorii investighează cazul. Procurorii îl investighează de luni de zile pe fostul director al centrului, suspectat de organizarea unei reţele de prostituţie, spălare de bani şi trafic de persoane. Un videoclip publicat săptămâna aceasta de activistul de opoziţie şi fostul parlamentar Peter Juhasz a determinat demisia directorului interimar al centrului.


































Comentează