Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO - Proteste de amploare la Viena: 20.000 de persoane care neagă existența coronavirusului au mărșăluit împotriva vaccinării obligatorii

insider.com
protest vaccinare

Mii de persoane - circa 20.000, potrivit poliţiei - au protestat sâmbătă la Viena la adresa restricţiilor impuse pentru stoparea pandemiei de coronavirus şi a vaccinării obligatorii, care va intra în vigoare în februarie 2022, transmite EFE.

Protestul, convocat de Partidul Libertăţii din Austria (FPO, de extremă dreapta), a reunit persoane care neagă existenţa coronavirusului, susţinători ai teoriilor conspiraţiei, fundamentalişti creştini şi simpatizanţi ai extremei drepte, care au calificat la unison vaccinarea obligatorie drept "dictatură", scrie sursa citată.

Această idee este susţinută şi de liderul FPO, Herbert Kickl, care în ultimele zile a dat asigurări - prin intermediul reţelelor sociale - că partidul său nu este împotriva vaccinurilor anticoronavirus, ci împotriva vaccinării obligatorii.

Protestul a început spre prânz, într-o atmosferă festivă, în pofida temperaturilor ce se apropiau de îngheţ şi care nu i-au împiedicat pe demonstranţi să denunţe restricţiile şi carantina generală care se încheie în noaptea de sâmbătă spre duminică, dar de la care sunt excluse persoanele nevaccinate. Acestea vor putea ieşi din locuinţe doar pentru a merge la lucru, la şcoală sau pentru nevoi de bază, precum achiziţia de alimente şi medicamente, plimbări scurte şi sport în aer liber.

"Dictatură", "Vaccinare obligatorie = Fascism" sau "S-au întors naziştii", precum şi mesaje prin care se cerea demisia guvernului austriac puteau fi citite pe unele dintre pancartele afişate de participanţii la marş.

Faimosul slogan de campanie al fostului preşedinte american Donald Trump, "Make America Great Again" (Să redăm măreţia Americii), a fost adaptat local sub forma "Make Austria Free Again" (Să redăm libertatea Austriei).

Şi sloganul feminist "Trupul meu, alegerea mea", folosit în proteste din întreaga lume pentru a apăra drepturile reproductive, a fost inclus în protestul austriac.

Cu toate că protestul a fost paşnic, poliţia a făcut câteva arestări şi a efectuat controale pentru a garanta securitatea, amintindu-le totodată participanţilor să poarte măşti şi să păstreze distanţa fizică regulamentară.

Poliţia a desfăşurat sâmbătă în Viena 1.400 de agenţi pentru a evita incidentele.

Guvernul austriac, format din conservatori şi verzi, a fost primul din Uniunea Europeană care a impus vaccinarea obligatorie pentru întreaga populaţie, cu amenzi de până la 3.600 de euro pentru cei care nu se vaccinează anticoronavirus începând din februarie.

Toate persoanele care au împlinit vârsta de 14 ani şi care locuiesc în Austria - cu excepţia gravidelor sau a persoanelor cu probleme medicale - sunt obligate să se vaccineze. În această ţară, 68% din populaţie este vaccinată anticoronavirus cu schema completă, însă se estimează că există 1,4 milioane de persoane de peste 14 ani care încă nu s-au vaccinat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.