VIDEO Raidurile israeliene asupra unor bastioane Hamas fac zeci de morți în școlile din Gaza

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 04-08-2024

Actualizat: 04-08-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Zeci de persoane au murit în urma atacurilor aeriene israeliene asupra a două şcoli din Gaza, potrivit salvatorilor palestinieni şi agenţiilor de presă, relatează BBC. Unii dintre cei ucişi erau persoane strămutate care se adăposteau în şcoli, au declarat salvatorii, potrivit News.ro.

 

 

Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) au confirmat atacul, afirmând că au vizat "centrele de comandă şi control" ale Hamas din cadrul a două şcoli din oraşul Gaza. A fost a treia oară într-o săptămână când şcolile din Gaza au fost atacate de israelieni.

"Şcolile erau folosite de Batalionul al-Furqan al Hamas ca ascunzătoare pentru agenţii săi terorişti şi ca puncte de comandă folosite pentru planificarea şi executarea atacurilor împotriva trupelor IDF şi a statului Israel", a precizat IDF.

Mass-media palestiniană a anunţat că în urma atacurilor au murit cel puţin 30 de persoane. Mahmoud Basal, un purtător de cuvânt al Apărării civile palestiniene, a declarat că majoritatea persoanelor decedate erau femei şi copii.

El a adăugat că se crede că mai multe persoane ar fi îngropate sub dărâmături.

Lovituri în serie

Atacul asupra şcolilor al-Nasr şi Hassan Salama a avut loc în ziua unui atac asupra unei tabere pentru persoane strămutate într-un spital din centrul Gazei, în care ar fi murit cel puţin cinci persoane. Sâmbătă, un atac aerian asupra şcolii Hamama din oraşul Gaza ar fi provocat moartea a cel puţin 17 persoane. Cu câteva zile înainte, un atac asupra şcolii Dalal al-Mughrabi a dus la moartea a 15 persoane, potrivit oficialilor,

IDF afirmă că are grijă să reducă la minimum riscul pentru civili atunci când efectuează lovituri, însă Apărarea civilă palestiniană a descris atacurile de duminică drept "un masacru".

 

 

Războiul din Gaza a început la 7 octombrie, când Hamas a comis un atac fără precedent asupra Israelului, ucigând aproximativ 1 200 de persoane şi luând alte 251 ca ostatice în Gaza.

Atacul a declanşat o reacţie militară israeliană masivă, care a dus la moartea a cel puţin 39 480 de palestinieni din Gaza, potrivit Ministerului Sănătăţii din teritoriu, condus de Hamas.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri