VIDEO - Rareș Bogdan, previziuni despre prezența la vot: 'Este o cifră absolut fantastică. 30 de ani au ţinut România în mizerie'

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 23-11-2019

Actualizat: 23-11-2019

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a votat  sâmbătă la Madrid. El a precizat că a votat pentru o Românie normală şi i-a invitat pe români la urne.

Citește și: Gabriela Firea acuză un 'atentat la siguranța națională', după declarațiile lui Ludovic Orban: 'Este foarte periculos ce s-a întamplat!'

“Mă bucur foarte, foarte mult să fim aici în mijlocul uneia dintre cele mai mari comunităţi de români din diaspora. Diaspora din nou ne dovedeşte că îi pasă de România, din nou dă un exemplu de civism la fel cum a făcut-o în urmă cu cinci ani, când s-a votat atât de greu, la fel cum a făcut-l la alegerile europarlamentare, aşa cum a făcut-o în primul tur când a votat aproape 700.000. Cred că de data asta numărul celor care vor vota după cum a decurs votul ieri şi până la această oră astăzi, va depăşi 686.000 câţi au votat în primul tur, deci posibil să se ducă spre 800.000 ceea ce este o cifră absolut fantastică”, a declarat Rareş Bogdan care a votat, sâmbătă după-amiază, la Madrid, el precizând că nimeni nu mai poate ignora diaspora, potrivit NEWS.ro.

Europarlamentarul liberal a mai spus că a votat pentru o României normală. “Am votat pentru normalitate, pentru o României normală, am votat pentru ca România să intre în sfârşit în normalitate şi să o rupă definitiv de comunism şi de neocomunism. (…) Vă invit la vot şi să dăm cea mai usturătoare înfrângere acelora care timp de 30 de ani au ţinut România în mizerie. Votaţi pentru fraţii noştri din diaspora pentru că sufletul lor plânge după casă”, a mai afirmat Rareş Bogdan.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri