VIDEO Reînvie o clădire istorică din București: În urmă cu 50 de ani era o adevărată bijuterie

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 31-01-2025 07:40

Actualizat: 31-01-2025 09:40

Article thumbnail

Sursă foto: Libertatea

Primăria Sectorului 1 intenţionează să preia în administrare Cinematograful Giuleşti pentru a putea demara lucrările de reabilitare şi modernizare, după ce Consiliul Local a adoptat în şedinţa de joi un proiect de hotărâre în acest sens.

"Se solicită Consiliului General al Municipiului Bucureşti modificarea Hotărârii nr. 213/2015 şi transmiterea imobilului 'Cinematografului Giuleşti' din Cal. Giuleşti nr. 56A în administrarea Consiliului Local al Sectorului 1", prevede actul normativ, conform Agerpres.

Hotărârea CGMB nr. 213/2015 a vizat înscrierea Cinematografului Giuleşti în inventarul domeniului public al Municipiului Bucureşti şi transmiterea în administrarea Consiliului Local al Sectorului 6.

Conform unui comunicat al Primăriei Sectorului 1, demersul nu se limitează doar la refacerea unei săli de cinema, ci vizează transformarea cinematografului într-un spaţiu multifuncţional, dedicat proiecţiilor de film, spectacolelor şi evenimentelor culturale. Totodată, într-un exemplu de colaborare între primării, Sectorul 1 va reabilita cinematograful, iar Sectorul 6 va moderniza parcul adiacent.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri