Trei cetățeni străini, doi din Belarus și unul din Ucraina, sunt cercetați într-un dosar privind activitatea unei rețele de sabotaj, după incendiul izbucnit în septembrie 2026 pe o platformă industrială din Brașov, în apropierea fabricii de armament CARFIL SA, filială a companiei naționale ROMARM. Doi dintre suspecți au fost arestați preventiv în Germania, în timp ce pregăteau comiterea unor fapte similare, iar al treilea a fost localizat în Polonia.
Sabotorii străini vizau fabrici strategice din domeniul apărării
Ancheta este desfășurată de Direcția de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul IGPR și DIICOT – Structura Centrală, cu sprijinul informativ al Serviciului Român de Informații.
Potrivit anchetatorilor, cercetările au început în luna septembrie 2026, după ce un incendiu a izbucnit pe o platformă industrială din Brașov, în imediata apropiere a societății CARFIL SA. Focul a afectat sediile mai multor societăți comerciale.
”Direcția de Combatere a Criminalității Organizate-IGPR și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism -Structura Centrală, cu suportul informativ al Serviciului Român de Informații au documentat activitatea infracțională a trei cetățeni străini, rezidenți în state UE, membri ai unei rețele de sabotaj.
Cercetările au fost demarate în luna septembrie 2026, când pe o platformă industrială din Brașov, în imediata apropiere a societății CARFIL SA, filială a CN ROMARM, s-a declanșat un incendiu care a afectat sediile mai multor societăți comerciale.
Din probatoriul administrat a reieșit faptul că trei inculpați, doi cetățeni bieloruși și un cetățean ucrainean sunt implicați în cauză, context în care judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București au emis mandate europene de arestare in lipsă, doi dintre inculpați fiind, în baza cooperării internaționale, depistați și arestați preventiv pe teritoriul Germaniei, în timp ce pregăteau comiterea unor fapte similare.
Astăzi, 26 octombrie 2026, a fost emis un al treilea mandat european de arestare, pe numele unui alt inculpat, localizat pe teritoriul Poloniei.
Activitățile de localizare s-au derulat cu sprijinul autorităților din Germania și Polonia.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la acte de diversiune și sunt efectuate demersurile necesare în vederea extrădării celor trei suspecți în Romania.
Precizăm faptul că, din actele de urmărire penală a rezultat și faptul că cei trei inculpați vizau și alte obiective de pe teritoriul României și altor state UE.
România este vizată de tot mai multe operațiuni de sabotaj militar
Acest incident de pe platforma brașoveană, care se adaugă unei serii recente de evenimente similare înregistrate pe teritoriul României, amplificând preocupările legate de securitatea obiectivelor industriale și a infrastructurilor esențiale, DIICOT, MAI și SRI continuă cercetările privind persoanele implicate în comiterea faptei.
Facem precizarea că acțiunea celor 3 cetățeni străini se înscrie în tipologia altor cazuri deja instrumentate și atribuite Federației Ruse.
Astfel, în actualul climat regional și european de securitate, caracterizat prin proliferarea tacticilor de război hibrid, este monitorizată permanent evoluția riscurilor asimetrice susceptibile să afecteze ordinea publică sau obiectivele de importanță strategică din România.
Structurile operative ale ministerului cooperează strâns și în timp real cu celelalte instituții din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională, precum și cu partenerii internaționali din cadrul NATO și UE, pentru identificarea timpurie, prevenirea și neutralizarea oricăror tentative de sabotaj ori destabilizare.
În acest context preventiv, au fost intensificate dispozitivele integrate de securitate și patrulare în proximitatea infrastructurilor critice, a platformelor industriale cu profil de apărare, a căilor majore de transport și a marilor depozite logistice de pe teritoriul național.
Asigurăm opinia publică că situația operativă este pe deplin sub control, mecanismele de alertă timpurie și protocoalele de reacție rapidă ale forțelor de ordine fiind permanent operaționalizate pentru a descuraja orice acțiune de natură să inducă panică sau să pericliteze siguranța comunităților.
Ministerul Afacerilor Interne adresează un apel operatorilor economici și cetățenilor să
manifeste o vigilență civică sporită și să apeleze de îndată numărul unic de urgență 112 în cazul identificării unor persoane, activități de supraveghere neautorizate ori colete suspecte în proximitatea obiectivelor de utilitate publică sau a perimetrelor industriale.
Reafirmăm angajamentul ferm al tuturor structurilor MAI de a proteja securitatea națională și
cetățenii, toate resursele logistice și operative fiind pe deplin mobilizate pentru a răspunde cu maximă promptitudine și fermitate în fața oricărei amenințări.
Ministerul Afacerilor Interne, împreună cu S.R.I., DIICOT, și Ministerul Apărării Naționale – Direcția Generală de Informații a Apărării, continuă verificările privind operațiunile de sabotaj identificate pe teritoriul național.”, arată un comunicat comun al autorităților.




























