VIDEO Rupere de nori în Arad: Ploaia torenţială a inundat un pasaj, un teatru şi anexe ale stadionului

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 10-07-2021

Actualizat: 10-07-2021

Article thumbnail

Sursă foto: News.ro

O ploaie torenţială care a durat peste o oră a creat mari probleme în municipiul Arad. Au fost inundate anexe ale stadionului, Teatrul Clasic ”Ioan Slavici”, dar şi un pasaj rutier, potrivit news.ro.

Primele neajunsuri au fost semnalate la Stadionul ”Francisc Neumann”, arena inaugurată în urmă cu aproape un an şi care săptămâna viitoare va găzdui şi primul meci din noul sezon al Ligii 1 pentru UTA. Apa s-a infiltrat şi a ajuns pe holurile de la demisol, în sala de forţă, dar şi în cea de conferinţe a stadionului.

Probleme au fost şi la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad, acolo unde recent au fost făcute lucrări de renovare, fiind reparat inclusiv acoperişul. Apa a pătruns însă prin tavanul clădirii şi a început să plouă inclusiv pe scenă, unde actorii făceau repetiţii pentru un spectacol.

Inundaţii au fost şi pe străzi. Canalizarea din cartierul Micălaca, în zona pasajului rutier a fost înfundată, apa nu a mai avut unde să se scurgă. Şoferii nu au mai putut trece cu maşinile, astfel că traficul ruter a fost întrerupt în acea zonă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri