VIDEO Rusia se pregăteşte pentru o nouă etapă de relaxare: Redeschiderea muzeelor de la Moscova

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 22-06-2020

Actualizat: 22-06-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Cristi Șelaru

Rusia se pregăteşte pentru o nouă etapă de relaxare, chiar dacă numărul zilnic de cazuri noi încă e de ordinul miilor. După ce s-au redeschis parcurile şi terasele, acum sunt pregătiri intense pentru accesul publicului în muzee. Când se vor redeschide acestea şi cum se pregătesc - ne spune Liviu Iurea, corespondentul nostru la Moscova.

Celebrele galerii Tretyakov se pregătesc să își marcheze în forță deschiderea cu o expoziție care cuprinde 100 de lucrări donate de fundația filantropilor ruși Vladimir Smirnov și Konstantin Sorokin. Vernisajul, intitulat Generația XXI, prezintă și analizează arta rusă din prima decadă a acestui secol, potrivit stiriletvr.ro.

Citește și: În contextul creșterii cazurilor de coronavirus, Nelu Tătaru trage semnalul: O să fim nevoiți să aplicăm și anumite restricții

Expoziția cuprinde picturi, schițe, grafică, fotografii și chiar materiale video - toate realizate de tinerii artiști ruși.

Ultimele pregătiri se fac cu respectarea distanțării sociale și cu echipamentul de protecție obligatoriu. Într-o primă etapă, în muzee vor avea acces doar vizitatorii care își procură biletele online , tocmai pentru a se evita aglomerațiile.

Marile muzee din capitala rusă, Pushkin sau Galeriile Tretyakov, vor fi redeschise pe 3 iulie. Expoziția "Generația XXI" va putea fi vizitată până la începutul lunii septembrie.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri