Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Video | S-au filmat în timp ce trăgeau cu pistolul și au urcat imaginile pe Facebook - Polițiștii din Gorj i-au reținut

Doi tineri din judeţul Gorj au fost reţinuţi după ce unul dintre ei a postat pe reţele de socializare imagini în timp ce trăgea în aer cu un pistol neletal, cu gaz. Poliţiştii au stabilit că tinerii nu aveau autorizaţie pentru astfel de arme.

Potrivit Poliţiei Judeţene Gorj, poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina s-au sesizat din oficiu după ce un tânăr de 24 de ani, din comuna Bustuchin, a publicat pe o reţea de socializare două clipuri video în care manipulează un pistol, executând foc în plan vertical.

”În urma verificărilor efectuate a rezultat că este vorba despre o armă neletală cu gaz, supusă autorizării, având destinaţia autoapărare. Arma şi 20 de tuburi cartuş, calibru 9mm, având capsa percutată, precum şi alte 7 cartuşe cu gaz, având capsa nepercutată, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Întreaga activitate infracţională s-a desfăşurat la locuinţa surorii tânărului şi a concubinului acesteia, un tânăr de 24 de ani, din localitatea Bustuchin”, au stabilit poliţiştii.

Din cercetări a reieşit că tinerii nu sunt autorizaţi pentru a purta, deţine sau folosi arme letale sau neletale.

În urma administrării probatoriului, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore a celor doi tineri bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi uz de armă fără drept.

Miercuri, cei doi tineri vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti, cu propuneri legale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.