VIDEO Scandal în Parlament - Doi foști ministri PNL s-ar fi luat la bătaie

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 21-05-2024

Actualizat: 21-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Au fost scene violente marti, 21 mai, în plenul Camerei Deputaților. Deputații Florin Roman și Dan Vîlceanu, ambii foști miniștri PNL, au avut un schimb dur de replici și, potrivit unor martori oculari, chiar s-ar fi lovit.

Potrivit surselor din plen, primul schimb de replici ar fi avut loc zona grupului PNL din sală. Cei doi s-ar fi înjurat, după care au ieșit împreună din plen.

Scandalul a continuat pe hol, timp de mai puțin de un minut. Unele surse vorbesc despre faptul că scandalul ar fi escaladat într-un conflict fizic, lucru pentru care nu există deocamdată o confirmare.

Cert este că după câteva minute Florin Roman a revenit în plen, aparent cu nasul spart.

Într-o reacție pentru stiripesurse.ro, Dan Vîlceanu a precizat: „Nu vreau să intru în scandaluri marca Roman.”

Florin Roman este șeful campaniei PNL pentru alegerile locale. Dan Vîlceanu, fost ministru în Guvernul Cîțu, a fost exclus din partid.

content-image

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri