Mai mulți susținători l-au așteptat pe Călin Georgescu în fața sediului IPJ Ilfov, unde fostul candidat la prezidențiale a venit pentru a semna în cadrul procedurii de control judiciar.
UPDATE
„În cursul zilei de astăzi, pe timpul desfășurării unei adunări publice organizate în proximitatea sediului Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, jandarmii au acționat pentru extragerea a două persoane care au manifestat un comportament recalcitrant. Deși echipele de dialog au intervenit în primă instanță pentru detensionarea situației și menținerea ordinii publice, o parte dintre participanți au continuat să manifeste atitudini agresive, forțând cordonul de jandarmi și dispozitivele de protecție. Ca urmare a acestor acțiuni, s-a impus intervenția forțelor de ordine”, anunță Jandarmeria Capitalei.
Potrivit jandarmilor, o primă persoană, care a încercat să forțeze cordonul de jandarmi, a fost extrasă din mulțime și sancționată contravențional cu amendă în valoare de 2.000 lei, iar a doua persoană, care a intervenit pentru a împiedica acțiunea forțelor de ordine, a fost de asemenea extrasă și sancționată contravențional cu amendă de 3.000 lei, pentru obstrucționarea intervenției jandarmilor.
„Menționăm că situația a fost rapid restabilită, iar efectivele de ordine publică au continuat să asigure măsurile necesare prevenirii producerii altor incidente”, se menționează în finalul comunicatului.
Unul dintre cei care protestau față de trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu a fost scos din mulțime de jandarmi și imobilizat. Protestatarul a fost amendat și lăsat să plece.
Știre inițială
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, s-a prezentat la secția de poliție pentru a semna controlul judiciar.
Fanii s-au mobilizat încă de la primele ore ale dimineții pentru a-l susține pe fostul candidat la alegerile prezidențiale.
Mai mulți simpatizanți s-au îmbrâncit cu jandarmii, iar două persoane au fost scose din mulțime de forțele de ordine.































Comentează