Poliția din Bangladesh a anunțat sâmbătă că încearcă să îi găsească pe militanții islamiști acuzați că, vineri, au exhumat și au ars trupul unui cleric sunnit, gest care a stârnit indignare și condamnări în întreaga țară, potrivit Le Figaro, relatează Mediafax.
Context confesional
După ce ani de zile au fost victime ale represiunii exercitate de fosta prim-ministră Sheikh Hasina, înlăturată de la putere acum un an, mișcările islamiste au reapărut în Bangladesh.
Numeroase incidente și acte de violență publică le-au fost atribuite în ultimele luni, vizând în special minoritatea musulmană sufită. Sufismul este o practică mistică și ezoterică, considerată deviantă de adepții islamului.
Atacul
Vineri, la Rajbari, la vest de capitala Dacca, militanți islamiști au atacat mormântul unui lider sufit, Nurul Haque, îngropat în august conform tradițiilor credinței sale.
„Sub egida Comitetului pentru apărarea credinței și dogmei (Iman-Aqida Raksha), unii au cerut ca locul de înmormântare să fie schimbat”, a relatat jurnalistul local Azaz Ahmed. „După marea rugăciune, comitetul a organizat o adunare și a profanat mormântul”.
„Aproximativ 2.000 de persoane, înarmate cu răngi, ciocane și bâte, au năvălit asupra mormântului lui Nurul Haque și l-au distrus”, a declarat șeful poliției districtuale. În videoclipuri difuzate pe rețelele sociale se vede cum mulțimea târăște trupul clericului pe stradă înainte de a-l incendia.
Au urmat confruntări violente între militanții islamiști și mulțime, soldate cu cel puțin un mort și circa 50 de răniți, dintre care trei erau sâmbătă în stare critică, potrivit unei surse medicale locale.
Bărbatul decedat, Russell Molla, de 28 de ani, era unul dintre paznicii mormântului, a precizat poliția. „Autorii (violențelor) sunt în curs de identificare, niciunul dintre ei nu va fi cruțat”, a dat asigurări șeful poliției locale.
Reacția Guvernului
Guvernul provizoriu, condus de laureatul Premiului Nobel pentru Pace Muhammad Yunus, a condamnat imediat actul ca „inhuman și detestabil”.
„Barbariile nu vor fi tolerate”, a adăugat acesta, promițând să apere „statul de drept”.
Partidul Național al Cetățenilor (NCP), format în mare parte din studenții care au grăbit căderea lui Sheikh Hasina în august anul trecut, a denunțat „eșecul” autorităților de a garanta ordinea publică. „Suntem foarte îngrijorați”, a declarat activistul pentru drepturile omului Abu Ahmed Faijul Kabir.































Comentează