DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

VIDEO SCANDAL uriaș între Dan Nistor și un fan dinamovist: 'Te-am ţinut pe cârcă, mă!/Vezi că ai băut ceva, nebunule. Calmează-te, vorbim mâine când eşti treaz'

Captura Telekon Sport
dan nistor

Căpitanul echipei Dinamo, Dan Nistor, a avut o dispută cu un fan, vineri seară, după meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe, când se afla la zona mixtă pentru a răspunde întrebărilor reprezentanţilor mass-media, anunță news.ro.

Potrivit telekomsport.ro, incidentul vine după ce Peluza Sud a FC Dinamo a afişat un mesaj care a vizat atât declaraţiile din ultimul timp făcute de Dan Nistor, cât şi demersurile iniţiate de PCH cu privire la preluarea unui pachet de acţiuni al clubului din Şoseaua Ştefan cel Mare.

”Cine? Sunt cei de la Peluza Sud probabil, care de regulă vin în număr foarte mare la stadion, aproximativ doi”, a spus Nistor la finalul partidei.

La zona mixtă, Dan Nistor a auzit un fan vociferând de la distanţă şi s-a dus să vadă mai exact despre ce era vorba.

Citește și: La final de mandat, Hans Klemm face mărturisiri despre regresul din Justiție în ultimii 3 ani:' O frustrare pe care o am'

”Eu sunt. Te-am ţinut pe cârcă, mă!”, i-a spus suporterul fotbalistului. ”M-ai ţinut pe cârcă? Bă, nu ţi-e ruşine mă? Cu cine vorbeşti mă tu? Vezi-ţi de treaba ta. Cu cine vorbeşti mă tu aşa? Vezi că mă pupai ieri, nebunule!”, a replicat Nistor, în timp ce fanul continua să vocifereze. “Vezi că ai băut ceva, nebunule. Calmează-te, vorbim mâine când eşti treaz că-ţi revii. Nebunule!”, a mai spus Dan Nistor.

Formaţia Dinamo a fost învinsă, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, de echipa Sepsi Sfântu Gheorghe, într-un meci din etapa a XXI-a a Ligii I, în care a condus cu 1-0.

Dan Nistor a deschis scorul pentru dinamovişti în minutul 60 şi 12 minute mai târziu a fost eliminat, primind al doilea cartonaş galben.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.