Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Video | Scene de groază în București: Un tânăr a fost bătut pe stradă în miezul zilei/ Agresorii au fost 'săltați' după 11 zile

www.cyd.ro
mascați, percheziții

Marți, 11 aprilie 2023, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 8 Poliție au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară în București, la adresele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovirea sau alte violențe.

La data de 31 martie 2023, polițiștii Secției 8 Poliție au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că 2 tineri, băiat și fată, ar fi fost urmăriți, din momentul în care au coborât dintr-un mijloc de transport în comun, de 4 persoane ce se aflau într-un autoturism, iar la un moment dat aceștia au coborât și l-ar fi lovit cu pumnii pe băiat, iar unul dintre ei l-ar fi amenințat și lovit cu mânerul unui obiect tăietor-înțepător, după care au plecat într-o direcție necunoscută.

Doi agresori sunt minori

Potrivit unor surse judiciare, cei patru agresori, doi dintre ei minori de 16 și 17 ani, sunt cercetați și în alte dosare pe loviri și agresiuni. Cei doi mergeau pe strada și agresorii. din mașină, au făcut remarci jignitoare referitoare la fată. Băiatul le-a transmis politicos că nu vrea probleme și atunci agresorii au oprit și l-au luat la bătaie.

La fața locului s-au prezentat polițiști din cadrul secției, iar persoana vătămată a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

În cursul acestei zile au fost puse în aplicare și 4 mandate de aducere, persoanele vizate fiind conduse la audieri.

Cercetările sunt continuate de către Secția 8 Poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea liniștii și ordinii publice și lovirea sau alte violențe, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.