Un incident neașteptat a stârnit revoltă în Pașcani, după ce un bărbat în vârstă, cu afecțiuni cardiace, a fost imobilizat brutal de reprezentanți ai Poliției Locale. Totul s-a petrecut în plină zi, sub ochii trecătorilor, care au asistat la momente greu de privit.
Bărbatul consumase o bere pe Esplanadă, lucru care a atras atenția polițiștilor locali. Aceștia i-au cerut actele, însă omul a refuzat să se legitimeze.
În scurt timp, situația a escaladat: el a fost încătușat, trântit la pământ și imobilizat cu genunchiul pe cap, deși martorii susțin că nu a manifestat un comportament violent.
Martorii, revoltați de intervenție
Potrivit publicației bit24.ro, bărbatul a fost târât spre mașina Poliției Locale și ținut culcat la sol chiar și după ce i s-a făcut rău. Abia după ce soția și trecătorii au insistat, agenții au chemat ambulanța și au decis să-i scoată cătușele.
Bărbatul a ajuns la spital cu răni ușoare și a primit îngrijiri medicale.
„Nu am fost agresiv, doar am refuzat să mă legitimez. Le-am spus să-mi dovedească faptul că am băut”, a declarat el ulterior.
Poliția susține că a acționat legal
De partea cealaltă, șeful Poliției Locale, Vasilica Avasiloaei, afirmă că agenții au procedat corect și că legea le permite să încătușeze persoanele care refuză să se identifice.
În plus, bărbatul a fost amendat cu 1.000 de lei pentru refuzul de a se legitima, iar unul dintre polițiști a depus o plângere penală pentru ultraj, invocând deteriorarea echipamentului din dotare.
Comentează