VIDEO Schimbare de look pentru DJ-ul Dimitri 'Vegas' Thivaios, în primul rol principal într-un lungmetraj

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 25-05-2021

Actualizat: 25-05-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

DJ-ul Dimitri “Vegas” Thivaios, parte din duo-ul electro Dimitri Vegas & Like Mike, a obţinut primul rol principal într-un lungmetraj, scrie Variety.

El va juca în comedia de acţiune „H4Z4RD”, al doilea lungmetraj al regizorului belgian Jonas Govaerts, al cărui debut, „Cub” (2014), a avut premiera la Toronto International Film Festival.

În urmă cu trei zile, Thivaios a prezentat, printr-o înregistrare video publicată pe Instagram, noua coafură pentru film.

Thivaios, născut în Belgia, cu origini greceşti, a mai apărut în filme ca „Jurassic World 3: Dominion” şi „Rambo: Last Blood”.

Acţiunea „H4Z4RD” are loc în Anvers (Antwerp) pe parcursul a 24 de ore. „Este vorba despre o misiune nereuşită care se transformă într-o cursă stresantă contra cronometru”, a spus el despre film. „Este un scenariu intens, redat din punctul de vedere al maşinii personajului principal, ceea ce îl face unic şi provocator”.

Filmările vor începe în luna iunie, iar din distribuţie fac parte actori belgieni şi olandezi, prin care Frank Lammers („Undercover”), Monic Hendrickx („Ferry”) şi Jeroen Perceval („Bullhead”).

Govaerts a mai regizat videoclipuri muzicale, scurtmetraje şi seriale de televiziune, între care thrillerul psihologic „Tabula Rasa” (Netflix)

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri