VIDEO Se cere afară din partid? Crin Antonescu rupe pisica: 'Ca să nu mai aibă Nicu disconfort / Nu mai e nimeni Brătianu astăzi'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 04-09-2024

Actualizat: 04-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Sursa FOTO: Realitatea.net

Fostul lider PNL Crin Antonescu declarat în emisiunea Marius Tucă Show că, dincolo de ceea ce s-a spus sau ce se spune, PNL rămâne casa lui, dar este conștient de faptul că, în aceste vremuri, mai mult ca niciodată poate să fie dat afară. „În fond, așa se poate rezolva această problemă ca să nu mai aibă Nicu disconfort”, a spus Antonescu, care a vorbit și despre acuzațiile că l-ar susține pe Mircea Geoană.

„Mi s-a reproșat faptul că – ăsta a fost un reproș destul de modest, ca să spun așa – și am fost mâhnit. Eu sunt obișnuit, chiar când sunt polemici în PNL, am trăit totuși alte vremuri, să aibă o anumită calitate. Dar de ce, dacă ai văzut că nu îți convine ceva, de ce n-ai venit la partid să ne spui nouă? Relațiile dintre mine și partid, rolul sau locul meu în acest partid sunt clare de 10 ani. Nu am plecat din acest partid, pentru că la urma urmelor sunt foarte vechi în el. Este, până la urmă, casa mea, dar oamenii acum au acte pe casă, pot să mă dea afară. E destul de simplu.

În fond, așa se poate rezolva această problemă ca să nu mai aibă Nicu disconfort. Dar 10 ani de zile, am stat la distanță. Am încercat, atunci când au fost lucruri cu care n-au fost de acord… pentru că eu n-am tăcut 10 ani. Am vorbit și în 2016, am vorbit și în momentul 2018-2019. Din punctul meu de vedere, discursurile alea de Piața Victoriei, cu toată lumea la pușcărie, Dragnea la pușcărie, toți la pușcărie, numai noi la guvernare. Nu mi s-au părut corecte, pentru că prelungeau un fals. Dar, am spus toate aceste lucruri, mai sunt încă înregistrate și am avut, pe de altă parte, așteptări.

Am spus și la tine, am spus și în vreo două împrejurări publice, festive, când am fost invitat, domnule, există prea multe exigențe puse în permanență, comparația asta cu Brătenii. Nu mai e nimeni Brătianu astăzi. Am fost, ca să spun așa, îngăduitor, dar mi s-a părut datoria mea, ca votant al acestui partid, dacă nu ca membru, să spun ce aș aștepta. Am spus înainte de europarlamentare. Eu discut aici pentru oameni care pot să înțeleagă și să creadă că ne interesează. Adică mai suntem și oameni pe care nu-i interesează doar cine este pe lista aia, ci pur și simplu ce ne propun”, a spus Crin Antonescu.

Crin Antonescu a explicat faptul că PNL avea oamenii potriviți pentru o altă agendă politică, dar că s-a mers pe cu totul un alt drum. El a respins și acuzațiile potrivit cărora ar fi susținătorul lui Mircea Geoană, candidat la președinția României.

„Am spus, la un moment dat, că nu e cazul să se mai plângă de mila PNL-ului, pentru că are resurse să facă de toate. PNL-ul avea oameni care puteau vorbi și puteau vorbi ceea ce eu cred că trebuie vorbit despre Europa, despre viitorul Europei, despre rolul României în arhitectura europeană, despre rolul României în NATO, despre marile provocări care există la nivel global, dar și la nivel european.

Ori, nimic din toate astea nu s-au auzit, deși puteau să se audă, deși existau oamenii, existau ideile, existau elementele acestui proiect. Și în sensul acesta m-a durut inima. Am spus-o destul de clar. Nu mai comentez reacții, aberații de genul ăsta că sunt susținătorul mascat al lui Mircea Geoană. Păi, dacă eram susținătorul lui Mircea Geoană, ziceam că este foarte bun Ciucă, este la mintea cocoșului. Ceea ce nu însemnă că nu apreciez ceea ce este de apreciat la Mircea Geoană”, a mai spus Antonescu.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri