Mişcarea separatistă din Yemen a anunţat vineri că se angajează într-un proces de doi ani pentru a înfiinţa un stat în sudul ţării, unde a cucerit teritorii vaste, în timp ce Arabia Saudită lansează atacuri aeriene mortale pentru a o alunga din regiune, relatează AFP, conform News.ro.
Ce urmează?
Douăzeci de persoane au fost ucise în cursul zilei în aceste raiduri asupra poziţiilor separatiştilor, a anunţat Consiliul de Tranziţie din Sud (STC). Acestea sunt primele pierderi umane pe care Riadul, aliat al guvernului yemenit, le provoacă STC de când forţele separatiste au preluat controlul în decembrie asupra unor părţi importante din provinciile învecinate Hadramout - la graniţa cu Arabia Saudită şi bogată în petrol - şi Mahra.
Această avansare a separatiştilor, care fac totuşi parte din guvern şi sunt susţinuţi de Abu Dhabi, a stârnit furia celorlalte facţiuni guvernamentale şi a Riadului, alimentând tensiunile dintre Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite.
„Pornind (...) de la dorinţa poporului nostru din sud de a-şi înfiiţa şi proclama statul (...) anunţăm intrarea într-o fază de tranziţie cu o durată de doi ani”, a declarat preşedintele STC, Aidarous al-Zoubaidi, într-o declaraţie televizată.
El a făcut apel la comunitatea internaţională să sponsorizeze un „dialog” între diferitele părţi, avertizând că grupul va declara „imediat” independenţa dacă apelul la dialog nu va fi ascultat sau dacă sudul Yemenului va fi din nou obiectul „agresiunilor militare”.
Liderul separatist a afirmat că perioada de tranziţie va include, în special, organizarea unui referendum de autodeterminare, întrucât o republică democratică populară a fost independentă între 1967 şi 1990 în sudul ţării.
Anterior, un lider local al STC din Hadramout a raportat şapte atacuri saudite împotriva unei baze militare separatiste din al-Khasha. O sursă din cadrul STC şi martori au raportat apoi atacuri împotriva unei alte baze şi a unui aeroport din Seyoun, în aceeaşi provincie. Douăzeci de combatanţi ai STC au murit în aceste atacuri, potrivit unui responsabil militar al mişcării.
Liderul local al STC a declarat, de asemenea, pentru AFP că separatiştii au respins un atac terestru împotriva bazei al-Khasha condus de „miliţii” islamiste şi de gruparea jihadistă al-Qaida.
Context
Purtătorul de cuvânt militar al STC, Mohamed Al-Naqib, a vorbit despre un „război existenţial” împotriva acestor forţe care, potrivit lui, beneficiază de „sprijin saudit”.
Guvernatorul din Hadramout, Salem Al-Khanbashi, anunţase anterior o operaţiune terestră a forţelor guvernamentale susţinute de Riad pentru a prelua controlul bazelor militare din regiunea Hadramout „în mod paşnic”.
Surse saudite au confirmat că atacurile de vineri au fost conduse de coaliţia condusă de Riad, înfiinţată în 2015 pentru a sprijini guvernul împotriva rebelilor houthi, susţinuţi de Iran, care au cucerit capitala Sanaa în 2014, apoi mari părţi din nordul ţării.
O sursă apropiată armatei saudite a declarat pentru AFP că operaţiunea „nu se va opri până când STC nu se va retrage din cele două regiuni”.
Riadul a îndemnat în repetate rânduri STC să se retragă din regiunile cucerite şi a lovit deja poziţiile sale. Marţi, coaliţia a bombardat o încărcătură de arme provenind, se pare, din Emiratele Arabe Unite, într-un port yemenit controlat de STC.
Joi, STC şi-a reafirmat intenţia de a rămâne în regiunile cucerite.
Noile tensiuni ar putea fragiliza şi mai mult Yemenul, cea mai săracă ţară din Peninsula Arabică, deja devastată de ani de război.
În 2014 a izbucnit un conflict între guvern şi aliaţii săi, printre care STC, pe de o parte, şi rebelii Houthi, pe de altă parte. Armistiţiul încheiat în 2022 este în general respectat în acest conflict, care a provocat sute de mii de morţi, a fragmentat ţara şi a provocat una dintre cele mai grave crize umanitare din lume.





























Comentează