Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat joi că social-democrații nu au luat încă o decizie privind susținerea sau participarea la un eventual Guvern condus de premierul desemnat Adrian Veștea, precizând că partidul va continua consultările interne în zilele următoare. Sorin Grindeanu a participat joi la o ședință de grup reunit PSD, la care au participat deputați și senatori ai partidului.
Potrivit lui Grindeanu, conducerea PSD a prezentat joi membrilor partidului situația politică actuală, calendarul negocierilor și etapele care urmează înaintea unei decizii finale.
„PSD a fost prezent astăzi într-un procent de 100% și le-am prezentat colegilor mei în ce situație suntem, care este calendarul, posibilul calendar, și ce avem de făcut. În acest moment, PSD se află în situația următoare: stăm și analizăm tot ce ține de programul de guvernare (...)”, a declarat Sorin Grindeanu.
Grindeanu: „Nu avem nimic împotriva persoanei Adrian Veștea”
Liderul PSD a subliniat că partidul nu are obiecții față de persoana lui Adrian Veștea, însă decizia privind o eventuală intrare la guvernare va fi luată doar după finalizarea consultărilor interne și analiza programului de guvernare.
„Eu am tot respectul pentru Adrian Veștea, este un om pe care îl cunosc de câțiva ani, a câștigat uninominal de câteva ori alegeri, ceea ce este un lucru important. În acest moment este desemnat premier al României. Nu avem nimic împotriva persoanei Adrian Veștea, doar că l-am informat că decizia PSD se mai lasă așteptată, pentru că în zilele următoare noi trebuie să convocăm forurile statutare ale partidului, trebuie să discutăm programul de guvernare”, a afirmat Grindeanu.
Decizia finală, așteptată duminică
Șeful PSD a precizat că își dorește ca partidul să încheie dezbaterile interne până la finalul săptămânii, urmând ca duminică să fie convocat Consiliul Politic Național, unde va fi luată decizia finală.
„Iar azi i-am informat pe colegii mei că, în principiu, mi-aș dori ca duminică după-amiază să închidem toate aceste dezbateri interne, să avem un Consiliu Politic Național și să luăm decizia dacă intrăm sau nu în Guvernul Adrian Veștea”, a spus liderul social-democrat
Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de un guvern, rapid”
„Avem nevoie de un guvern, rapid. Trecând aceste etape, eu îmi doresc, dacă Partidul Social-Democrat va hotărî în aceste zile, urmare a deciziilor locale şi a deciziilor centrale, să avem rapid un guvern. E o chestiune pe care cred că românii şi-o doresc”, a subliniat Sorin Grindeanu.
Declarațiile vin într-un moment-cheie pentru premierul desemnat Adrian Veștea, care încearcă să obțină sprijinul parlamentar necesar pentru învestirea Cabinetului său. În condițiile în care UDMR, AUR, PNL și USR și-au exprimat deja rezervele sau opoziția față de actuala formulă de guvernare, poziția PSD poate deveni decisivă pentru viitorul Executivului.






























Comentează