Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a părăsit vineri mai devreme Casa Albă, după ce întâlnirea pe care a avut-o acolo cu preşedintele american Donald Trump a degenerat într-o dispută cu acesta chiar în faţa camerelor de luat vederi, relatează agenţiile internaţionale de presă.
Într-un mesaj postat după întâlnire pe reţeaua sa de socializare Truth Social, Trump l-a acuzat pe Zelenski de lipsă de respect faţă de SUA şi i-a transmis că poate să revină la o întâlnire cu el când "va fi pregătit pentru pace".
The face of Oksana Markarova, the Ukrainian Ambassador to the United States, says it all. pic.twitter.com/hcDy0tV49t
— Jimmy Rushton (@JimmySecUK) February 28, 2025
"Vă jucaţi cu vieţile a milioane de oameni. Vă jucaţi cu al Treilea Război Mondial (...), iar ceea ce faceţi este foarte lipsit de respect", l-a admonestat Trump pe Zelenski chiar în faţa presei, după ce preşedintele ucrainean a vrut să pară intransigent afirmând că nu va face compromisuri cu "criminalul" Vladimir Putin, preşedintele rus.
În discuţie a intervenit şi vicepreşedintele american JD Vance, care l-a acuzat pe Zelenski de "lipsă de respect" faţă de americani, după tot ajutorul oferit Ucrainei de SUA în cei trei ani de război cu Rusia.
Deja vizibil iritat, Trump l-a avertizat pe Zelenski că se găseşte "într-o poziţie foarte proastă" de negociere. "Încheiaţi un acord (cu Rusia), altfel vă abandonăm!", a ameninţat preşedintele american, care a spus că a avut recent mai multe discuţii cu Putin.
Ambasadoarea Ucrainei în SUA, Oksana Markarova, și-a pus mâna în cap atunci când a auzit disputa dintre Zelenski, Trump și Vance
The Ukrainian ambassador had her head in her hands by this point. pic.twitter.com/AhnsgWbqOb
— Kaitlan Collins (@kaitlancollins) February 28, 2025
‼️A heated back and forth between @ZelenskyyUa, @POTUS, and @VP now in the Oval. pic.twitter.com/j1YCy4Jm3K
— Misha Komadovsky (@komadovsky) February 28, 2025
Comentează