VIDEO Surpriză totală la Shanghai: Valentin Vacherot își învinge verișorul și obține o sumă mai mare decât cea obţinută în toată cariera de până acum

Autor: Diana Pană

Publicat: 12-10-2025 14:45

Article thumbnail

Sursă foto: AFP

Surpriză uriaşă în lumea tenisului. Monegascul Valentin Vacherot, locul 204 mondial, şi-a învins verişorul francez, Arthur Rinderknech, locul 54 ATP, scor 4-6, 6-3, 6-3, şi a câştigat Mastersul de la Shanghai, potrivit news.ro.

Venit din calificări, Valentin devine jucătorul cel mai slab clasat care se impune la un turneu de asemenea categorie.

Verii Arthur Rinderknech (30 de ani) şi Valentin Vacherot (26 de ani) sunt primii doi membri ai aceleiaşi familii care s-au înfruntat în finala unui Masters 1000 şi cei de-ai patrulea care dispută o finală în circuitul profesionist, după fraţii Mayer în 1981, Sanchez în 1987 şi McEnroe în 1991. 

Vacherot părăseşte Shanghaiul urcând 164 de locuri până pe poziţia 40 în clasamentul PIF ATP Live şi este pe cale să intre pentru prima dată în Top 100 şi Top 50 de luni. De asemenea, el câştigă un premiu în bani de 1.124.380 de dolari, după ce înainte de aceste două săptămâni câştigase 594.077 de dolari în întreaga sa carieră.

„Nu-mi vine să cred că am jucat acest meci împotriva lui Arthur, vărul meu. Din păcate, poate fi doar un singur câştigător, dar toată familia a câştigat în seara aceasta, este complet nebunesc”, a declarat Vacherot imediat după meci.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri