VIDEO Taxiurile fără șofer devin realitate - orașul european care le va avea primul

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 16-10-2025 05:40

Article thumbnail

Sursă foto: fortune

Compania americană Waymo, divizia de vehicule autonome a grupului Alphabet, anunță prima sa extindere pe piața europeană, prin lansarea unui program pilot de taxiuri autonome la Londra începând cu anul 2026.

Compania americană Waymo, specializată în vehicule autonome și parte a grupului Alphabet care ține de Google, a anunțat miercuri că va lansa în 2026 un program pilot de taxiuri autonome la Londra, marcând prima sa extindere în Europa.

Decizia vine ca urmare a adoptării în Marea Britanie a unei legislației favorabile vehiculelor automatizate. Aceasta încurajează testarea și implementarea serviciilor de transport autonome.

„Promovarea acestui sector va crește opțiunile de transport accesibile, creând în același timp locuri de muncă, investiții și oportunități în Regatul Unit”, a declarat Heidi Alexander, secretar de stat britanic pentru transporturi, potrivit Le Figaro, scrie Mediafax.

În prima etapă, compania va cartografia zonele londoneze și va solicita autorizațiile necesare pentru operare. Waymo operează deja în cinci orașe americane – între care San Francisco, Phoenix și Los Angeles – și susține că a efectuat peste 10 milioane de curse plătite. Potrivit companiei, sistemul său de conducere autonomă a fost implicat în de 12 ori mai puține coliziuni soldate cu răniri de pietoni decât șoferii umani.

Waymo nu este singurul jucător interesat de piața britanică a transportului autonom.

Uber a anunțat, în iunie, un parteneriat cu startup-ul britanic Wayve, vizând lansarea de servicii similare în Londra, iar Baidu (China) și Lyft (SUA) au prezentat planuri pentru servicii de robotaxi în Regatul Unit până în 2026.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri