DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

VIDEO Știre pentru Florin Cîțu: Comisia Europeană a validat și PNRR-ul Franţei de 100 de miliarde de euro

macron ursula macron

Franţa a primit undă verde de la Comisia Europeană pentru planul său naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR) în valoare de 100 de miliarde de euro, dintre care aproape 40 de miliarde vor fi finanţate prin granturi europene, a anunţat miercuri preşedinta executivului comunitar, Ursula von der Leyen, potrivit AFP.

"Sunt bucuroasă să anunţ că Bruxellesul sprijină planul de relansare al Franţei", a declarat Ursula von der Leyen din grădina Palatului Elysée, ridicând împreună cu preşedintele francez, Emmanuel Macron, dosarul de aprobare.

Pentru planul de relansare realizat de guvernul de la Paris, "acest lucru înseamnă transferul a 40 de miliarde de euro către Franţa până în 2026, o contribuţie extrem de substanţială", a declarat preşedintele francez, scrie agerpres.ro.

O primă tranşă de circa 5 miliarde de euro ar urma să fie transferată în august, potrivit unui consilier de la Palatul Elysée, urmată de o a doua tranşă, de puţin sub 5 miliarde de euro, în toamnă.

Din cele 100 de miliarde de euro, circa 36 de miliarde de euro au fost deja angajate, conform unui bilanţ al Ministerului de Finanţe, care se aşteaptă ca până la sfârşitul anului să fie mobilizate 70 de miliarde de euro.

Planul Franţei prevede în special investiţii în tranziţia ecologică şi digitală, precum şi măsuri în favoarea competitivităţii companiilor şi pentru crearea de locuri de muncă pentru tineri.

"Adoptarea Planului naţional de relansare de către Comisia Europeană reprezintă o etapă importantă pentru Franţa şi pentru Europa. Astăzi, solidaritatea europeană dă rezultate. Am lucrat împreună pentru a construi o relansare comună care să răspundă provocărilor secolului nostru, pentru tranziţia ecologică şi digitală. Se deschide o nouă pagină. Trecem de la o Europă a susţinerii economice de urgenţă la o Europă a relansării şi a pregătirii pentru viitor. Eforturile noastre trebuie să fie coordonate, deoarece economiile noastre sunt conectate. Acest lucru va permite Europei să rămână în cursă în concurenţa generată de China şi de Statele Unite", a declarat ministrul francez al Economiei şi Finanţelor, Bruno Le Maire.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.