Elveţia este în doliu în primele ore ale anului 2026. O explozie într-un bar a provocat mai mulţi morţi şi răniţi în Crans Montana, o staţiune de schi din cantonul Valais, a anunţat joi, poliţia locală, conform news.ro.
UPDATE - Poliţia elveţiană a declarat pentru Sky News că cel puţin 10 persoane au murit şi alte 10 au fost rănite în urma exploziei din bar.
Poliţia a confirmat, de asemenea, că incidentul nu este considerat un atac terorist.
Precizările vin după ce un purtător de cuvânt al poliţiei declarase anterior că sunt „mulţi răniţi şi mulţi morţi”.
„A avut loc o explozie de origine necunoscută”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei cantonale, Gaëtan Lathon. „Există mai mulţi răniţi şi mai multe morţi”, a adăugat el.
Explozia a avut loc în jurul orei 1:30 (00:30 GMT) într-un bar numit Le Constellation, foarte frecventat de turişti, într-un moment în care petrecăreţii sărbătoreau Anul Nou. Imaginile publicate de mass-media elveţiană arată o clădire în flăcări şi serviciile de urgenţă în apropiere.
Potrivit poliţiei, intervenţia este încă în desfăşurare.





























Comentează