DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

VIDEO Trei moldoveni au murit, după ce o școală s-a prăbușit în Belgia

anvers

Trei muncitori din construcții au murit și doi sunt încă dați dispăruți după prăbușirea parțială a unei școli din Anvers, în Belgia.

După cum a anunțat pe Facebook președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, unul dintre cei care și-au pierdut viața este cetățean moldovean, la fel unul dintre cei dați dispăruți.

Citește și: Tragedie în Belgia: Un român a murit și alți 4 au fost răniți, după prăbușirea unei școli în construcție - UPDATE VIDEO

“Am aflat cu tristețe despre tragedia produsă astăzi în orașul Anvers din Belgia, în care au avut de suferit și câțiva concetățeni de-ai noștri. În urma prăbușirii unei clădiri aflată în construcție, un tânăr de 29 de ani, care muncea pe schele, a murit. Alt cetățean moldovean se află la spital, sub supravegherea medicilor, iar al treilea încă este căutat sub dărâmături. Sperăm foarte mult că este în viață și că ajutorul medical necesar îi va fi acordat în timp util.

Am vorbit cu Ambasadorul Republicii Moldova la Bruxelles, care m-a asigurat că se află în contact permanent cu autoritățile competente din Belgia, cu instituțiile medicale și cu rudele și apropiații celor afectați. Le doresc putere pentru a trece peste această cumpănă. Totodată, transmit sincere condoleanțe familiei tânărului decedat”, a scris Maia Sandu.

Totodată, o a treia persoană rănită este tot din Republica Moldova. Cauza prăbușirii școlii nu este deocamdată cunoscută, întrucât școala era încă în construcție, nici un elev nu a fost prezent.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.