DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Video| Ucraina va emite un timbru special pentru a marca victoria de la Eurovision 2022

EBU
Ucraina Eurovision 2022

Poşta din Ucraina intenţionează să lanseze cât de curând posibil o emisiune filatelică specială pentru a marca succesul reprezentanţilor ucraineni la ediţia din acest an a concursului Eurovision, informează DPA.

Trupa ucraineană Kalush Orchestra a devansat detaşat ceilalţi 24 de participanţi la competiţia Eurovision datorită numărului fără precedent de voturi primite din partea telespectatorilor din toată Europa, potrivit Agerpres.

Designul timbrului va fi stabilit de un comitet artistic, a anunţat duminică pe Facebook directorul Poştei ucrainene, Igor Smelianski, adăugând că speră ca procesul să se desfăşoare într-un ritm accelerat.

Oficialii ucraineni au promis că ţara lor va găzdui ediţia Eurovision de anul viitor în pofida conflictului în desfăşurare.

În prezent, Ucraina nu ar putea găzdui o astfel de competiţie, întrucât pe teritoriul ţării a fost decretată legea marţială, care nu permite desfăşurarea unor evenimente majore. Interdicţii de circulaţie pe timp de noapte sunt de asemenea în vigoare. Nu se întrevede încă sfârşitul conflictului armat cu Rusia.

Ultimii doi câştigători ai Eurovision din partea Ucrainei - cântăreţele Ruslana şi Jamala - au fost de asemenea omagiate prin câte o emisiune specială de timbre.

Recent, Poşta ucraineană a înregistrat un succes cu un timbru dedicat soldaţilor ucraineni de pe Insula Şerpilor din Marea Neagră, care au refuzat să se preda unei nave de război ruse.

Igor Smelianski a publicat o propunere de design a viitorului timbru, care conţine mesajul ''Help Mariupol - Help Azovstal'', un ecou al apelului lansat de solistul Oleg Psiuk sâmbătă seară pe scena concursului Eurovision desfăşurat în Torino.

Solistul a declarat că trupa Kalush Orchestra intenţionează să vândă la licitaţie trofeul Eurovision şi să doneze suma încasată Ucrainei şi Forţelor Armate ale Ucrainei.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.