VIDEO - Umbra Robertei Anastase lovește în Senat

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 24-10-2016

Actualizat: 24-10-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un episod tragi-comic a avut loc în ședința, de luni, a Senatului. Senatorii au lipsit masiv de la ședința de vot final, asta în timp ce aveau pe ordinea de zi multe legi organice.

Pe unele dintre ele le-au lăsat să pice prin neîdeplinirea numărului necesar de voturi, dar la un moment dat au ajuns la o lege care trebuia să treacă. Este vorba espre propunerea legislativă privind industria națională de apărare.

Pentru că nu aveau numărul necesar de voturi, senatorii și-au dat seama subit că nu mai merge sistemul electronic. Președintele de ședință, Ioan Chelaru, i-a chemat la el pe liderii de grupuri parlamentare și au decis să voteze prin ridicare de mână.

Umbra Robertei Anastase și-a făcut simțită prezența și, subit, la vot au apărut suficienți senatori pentru a trece o lege organică. Legea a trecut cu 82 de voturi, asta deși până atunci erau cel mult 70 de voturi pentru o inițiativă.

Nu este prima oară când, în Parlament, realizâdu-se că nu se îndeplinește numărul de voturi s-a ”defectat” sistemul de vot și s-a trecut pe manual.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri