Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Un fost ministru al Educației șterge pe jos cu Monica Anisie: 'E o dovadă de stupiditate'

Facebook
monica anisie

Fostul ministru al Educației, Mircea Miclea, a comentat, într-un interviu pentru TVR Cluj, cu privire la declarația actualului ministru al Educației, Monica Anisie, conform căreia și dacă ar primi 6% din PIB finanțare pentru Educație, nu ar avea ce face cu banii pe construcția actuală. Astfel, Mircea Miclea a punctat că „poți să dai bani pentru cercetare, poți să dai bani pentru after-school, poți să dai bani pentru a face o platformă națională de învățare multimedia”.

Mircea Miclea este singurul ministru al Educației din România care și-a dat demisia din funcție, asta pentru că nu a primit 6% din PIB, cât ceruse Guvernului pentru Educație, pentru a putea face reformele propuse.

„Educația nu produce voturi la următorul ciclu electoral. Orice intervenție semnificativă în Educație își arată roadele doar după cinci ani, deci, practic nu câștigi voturi dacă investești în Educație”, a explicat Mircea Miclea cu privire la cauzele pentru care partidele politice nu finanțează Educația.

În continare, citiți părți din interviul pentru TVR Cluj:

„Ovidiu Damian, TVR Cluj: Care este explicația dumneavoastră pentru acest lucru?

Mircea Miclea: Nu este o singură cauză sunt mai multe cauze. Unu: guvernul și partidele politice nu sunt dispuse să investească în Educație pentru că Educația nu produce voturi la următorul ciclu electoral. Orice intervenție semnificativă în Educație și arată roadele doar după cinci ani, deci, practic nu câștigi voturi dacă investește în educație și atunci toate partidele, din ’90 până acum, văzând că educația nu aduce voturi, spuneau în 15 septembrie că este prioritate națională, după care când alocau bugetele… Ca și acum, acest guvern care a văzut rezultatele la PISA a alocat 2,7% din PIB pentru Educație. Domnule, eu mi-am dat demisia în 2005 pentru 3,7%, deci 3,7% din PIB-ul de atunci, dar era 3,7%, acum e 2,7%. Ce putem să spunem despre acest guvern?!

Ovidiu Damian, TVR Cluj: Ce putem să înțelegem domnule Miclea din declarația actualului ministru al Educației (n.r Monica Anisie) care spune nici n-aș avea ce face dacă în acest moment s-ar aplica, s-ar aloca mai mulți bani pentru Educație, pentru că având în vedere structura în care e acum gândită toată această chestiune, n-aș avea unde să folosesc banii? E o declarație pe care…

Mircea Miclea: De o stupiditate remarcabilă. Vă spun câteva locuri în care trebuie urgent alocați bani.

Unu: nu mai sunt granturi de cercetare pe baza cărora să se facă o competiție de cercetare de câțiva ani de zile, deci prin urmare, noi degeaba ne uităm la universitățile noastre și vedem că ele sunt necompetitive, dacă nu le dai constant bani, pentru care să competiționeze, deci nu le dai salarii, le dai o sumă de bani pentru care cei mai buni intră într-o competiție și câștigă cel mai bun dintre cei mai buni și fac cercetări pe baza acestor fonduri. Deci noi avem cel mai scăzut procent din PIB pentru cercetare din Europa. Nu numai că este cel mai scăzut, mai scăzut decât Bulgaria și Albania, dar este și impredictibil, adică anul ăsta îți dau bani, anul viitor nu îți dau bani. Pe cine poți angajezi ca cercetător de vârf când îl aduci, să zicem din Diaspora, că ai un absolvent care e foarte bun și care a lucrat în străinătate, vrea să se întoarcă înapoi în țară, ok, și ce-i spun eu? Îi spun „domnule, eu te pot aduce pe un grant astăzi, anul acesta, că am grant, anul viitor nu-ți garantez locul de muncă, că nu știu dacă o să mai fie granturi de cercetare. Peste doi ani, poate da, poate nu”. Dumneavoastră ați veni, v-ați întoarce? Nicidecum! Deci un lucru clar unde s-ar putea da, nu banii care pe care îi are acum Ministerul Educației de 2,7% din PIB, dublul banilor s-ar putea da pentru Cercetare.

Doi: sunt prevederi foarte clare în Legea Educației în care se spune că trebuie făcută o bibliotecă digitală și o platformă de evaluare-învățare la nivel național. Asta ce înseamnă: că toate conținuturile care sunt acum tipărite, în afară de faptul că ar apărea pe varianta tipărită, ar putea fi accesate de pe mobil. Adică le faci, nu în format .pdf, într-un format multimedia în care ai text, audio, video, pentru fiecare lecție. Pentru Teorema lui Pitagora, și uite așa fiecare elev, când este în troleibuz dimineață, se uită la lecția Teorema lui Pitagora pe telefonul mobil. Zero bani sau alocat pentru această inițiativă, care este scrisă în Legea Educației din 2011 și care este critică pentru a stimula învățarea pentru această generație care a crescut, și care interacționează permanent cu aceste mijloace digitale, care are o minte formatată de interacțiune permanentă cu mediile multimedia, cu tehnologia multimedia. Și noi le dăm ce? Text tipărit, doar atât. În loc să le dăm multimedia. Asta înseamnă să fii responsabil, înseamnă că ții cont de mintea elevului. Dacă mintea elevului este formatată multimedia, pentru că interacționează permanent cu tehnologie multimedia, tu-i oferi lecțiile multimedia.

Cum să nu fie necesari bani? Repet încă o dată: nu banii care s-au alocat, dublul banilor care s-au alocat. Să spui că n-ai ce face cu banii e o dovadă de stupiditate. Cum adică nu avem ce face cu banii? Să aplicăm Legea Educației!

Sau să iau un al treilea exemplu: Programul after-school. În loc să meargă la meditații la diverși profesori, sau să nu meargă pentru că părinții lor nu au bani, nu ar putea să facă after-school? Adică meditații după ce termină ei lecțiile la școală și pentru asta să fie utilizați banii, ca să-i plătesc și pe profesorii care fac ore suplimentare, ca să-i plătesc și pe cei care le aduc un sendviș sau două sendvișuri la pauza de prânz, pentru ca ei după aceea să rămână…. Și atunci s-ar face remedierea din timp a copiilor care au probleme. Nu am discutat nimic despre faptul că ai putea să dai bani și pentru creșterea salariilor profesorilor: nici de cum, am spus că poți să dai bani pentru cercetare, poți să dai bani pentru after-school, poți să dai bani pentru a face o platformă națională de învățare multimedia.”

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.