Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO| Un pilot de avion se apleacă pe fereastra cabinei pentru a recupera telefonul unui pasager

pilot avion

Un pasager al companiei Southwest Airlines care îşi uitase telefonul în zona porţii de îmbarcare de pe Aeroportul Long Beach din Los Angeles şi-a putut recupera preţiosul obiect personal graţie chiar pilotului avionului în care se afla, care a deschis geamul cabinei şi s-a aplecat pentru a-i fi înmânat de angajaţi de la sol, informează News.ro.

Într-o înregistrare video difuzată de compania aeriană Southwest Airlines, un pilot se apleacă pe fereastra cabinei, în timp ce trei lucrători de la sol încearcă să-i dea ceva, dar distanţa încă este mare. La un moment dat, unul dintre cei de la sol face o încercare nereuşită de a sări şi de a i-l înmâna obiectul pilotului. Atunci, intervine un al doilea coleg al său, mai înalt, sare şi el şi are succes: pilotul reuşeşte să prindă obiectul. Era vorba despre un telefon, pe care un pasager din avionul său îl uitase la poarta de îmbarcare şi pe care l-a putut recupera la capătul unei adevărate operaţiuni în lanţ contracronometru.

Pasagerul îşi uitase telefonul în zona porţii de îmbarcare de la Aeroportul Long Beach din Los Angeles. Un călător care lua un alt zbor a observat asta, dar îmbarcarea se terminase deja şi avionul deja era pe pistă pregătindu-se de decolare. Personalul de la sol a colaborat rapid pentru a se asigura că telefonul este returnat în siguranţă proprietarului său.

Potrivit lui Chris Perry, purtător de cuvânt al Southwest Airlines, pasagerul care a descoperit că telefonul a fost uitat discutase cu proprietarul acestuia cu puţin timp înainte, astfel că ştia zborul cu care călătorea păgubaşul. Când agenţii de operaţiuni şi-au dat seama că zborul în cauză era deja complet îmbarcat, au luat legătura cu căpitanul.

„Căpitanul le-a sugerat imediat agenţilor de rampă aflaţi la sol să încerce să sară cu telefonul până la el, astfel încât să i-l poată returna clientului”, a declarat Perry pentru CNN. „Restul a fost surprins pe video!”, a adăugat el.

Videoclipul a fost postat la 13 noiembrie, cu ocazia Zilei Mondiale a Bunăvoinţei, o sărbătoare internaţională care promovează bunătatea şi amabilitatea în întreaga lume. Nu este clar când a fost făcută filmarea, dar cu siguranţă pasagerul a fost extrem de recunoscător pentru gestul semenilor săi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.