VIDEO Un procuror face acuzații fulminante, la întâlnirea cu Nicușor Dan, de la Cotroceni: Găști din sistem cu găști din afara sistemului și-au dat mâna

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 22-12-2025 13:11

Actualizat: 22-12-2025 13:27

Article thumbnail

Sursă foto: Captura Video

Preşedintele Asociaţiei Iniţiativa pentru Justiţie, procurorul militar Bogdan Pîrlog, a afirmat, luni, la întâlnirea cu președintele Nicușor Dan de la Palatul Cotroceni, că găşti din interiorul sistemului judiciar şi-au dat mâna cu găşti din afara sistemului, iar fiecare pe palierul lui de competenţă a reuşit să aducă un sistem judiciar, care nu era perfect, în stare de moarte clinică. El a explicat că orice încercare de resuscitare trebuie făcută tot în mod conjugat, informează News.ro.

”Situaţia în care se află sistemul judiciar la acest moment, nu s-a produs ca urmare a acţiunii unor forţe interne, şi nici a acţiunii unor forţe externe, ci s-a produs în momentul în care găşti din interiorul sistemului şi-au dat mâna cu găşti din afara sistemului şi, conjugat, fiecare pe palierul lui de competenţă, a reuşit să aducă un sistem judiciar care, într-adevăr, nu era perfect şi avea o serie de probleme reale, să-l aducă în stare de moarte clinică. De aceea, din punctul nostru de vedere, orice încercare de resuscitare sau de reparare trebuie făcută tot conjugat altfel nu va exista absolut nicio valenţă practică a demersurilor de reparare”, a declarat Bogdan Pîrlog.

Mecanismul prin care se poate controla întregul sistem de justiție


 
El a precizat că o majoritate în cadrul secţiei de judecători poate controla tot ce înseamnă justiţia relevantă în România.

”Modificările care au fost promovate au creat un sistem prin care o majoritate în cadrul Secţiei de Judecători poate controla tot ce înseamnă justiţia relevantă în ţara asta. Este nevoie de cinci oameni. Sunt nouă membri aleşi, cu cinci dintre ei se formează o majoritate. Aceşti cinci oameni îl numesc pe al şaselea, şi anume pe preşedintele Înaltei Curţi. Nu există absolut niciun criteriu, îl numesc pur discreţionar. După ce au numit pe cel de-al şaselea, care li se alătură, numesc comisiile care vor selecta preşedinţii Curţilor de Apel. În acelaşi timp, aceeaşi majoritate până la urmă controlează şi promovarea judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, promovarea pe funcţiile de execuţie, să spunem aşa. De asemenea, fără un criteriu real de meritocraţie. Până la urmă acele evaluări şi acele interviuri, le-am văzut şi noi, sunt dincolo sau sub orice standard acceptat în ceea ce priveşte până la urmă performanţa intelectuală şi profesională care ar trebui cerută unui judecător de Înaltă Curte”, a afirmat Bogdan Pîrlog. 

Își asigură eternitatea la putere

El a precizat că prin modificările făcute cei care conduc aduc justiţia s-au asigurat că şi următorul CSM va fi tot al lor. 

”Preşedinţii Curţilor de Apel controlează, până la urmă, prin comisiile numite promovarea efectivă la nivelul curţilor de apel. De fapt, controlează şi în jos, dar ne limităm aici. Astfel încât majoritatea din secţie care numeşte acei preşedinţi indirect controlează şi promovarea la curţile de apel, unde se judecă în ultimă instanţă majoritatea proceselor din ţara asta. De asemenea, în acest moment s-a încheiat şi în ceea ce priveşte obţinerea unei majorităţi viitoare în următorul CSM. Pentru că, la cum este acum sistemul de vot, în care se votează separat pe paliere, o minoritate îşi desemnează trei judecători membrii CSM, de către curţile de apel, doi de către Înalta Curte. Ori aceşti oameni timp de şase ani controlează recrutarea pentru a-şi asigura majorităţile astfel încât să se asigure că şi următorul CSM va fi tot al lor. Ăsta este sistemul pe care eu îl consider a fi un sistem feudal, care a fost introdus de noile legi ale justiţiei şi acum să fim serioşi, este evident că a fost scris de persoane din interiorul sistemului”, a mai transmis preşedintele Asociaţiei Iniţiativa pentru Justiţie. 

El a precizat că şi tentativa din 2018 de a face praf sistemul judiciar era lucrată tot cu oameni din interior. 

”Nimeni nu putea să înţeleagă mecanismul, la fel cum tentativa din 2018 de a face praf sistemul judiciar de asemenea era lucrată tot cu oameni din interior, dacă ne uităm de fapt cred că au fost aceiaşi, care au ştiut cu câteva modificări care în aparenţă nu erau atât de importante să facă praf în sistemul. La fel cum un ceasornicar ştie de unde să ia două, trei rotiţe şi s-a dus mecanismul la fel au ştiut. Un om din exteriorul sistemului nici eu, după peste 25 de ani de parchet nu înţeleg nici pe departe toate nuanţele şi toate fineţurile funcţionării instanţelor, la fel cum nici ei nu le înţeleg pe ale parchetelor”, a mai declarat Bogdan Pîrlog.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri